Șanțul, frate cu românul

Șanțul poate fi un canal mai mic(de irigații, ape pluviale etc.) întâlnit mai peste tot, însă cel mai Man_in_Ditch_Mountain_Mayhemcunoscut este cel de lângă drum. Există șanțurile de la oraș(rigole, vezi dicționar), care sunt obligate să preia surplusul de apa ieșită din canalizările înfundate de gogonele și alte murături fleoșcăite care n-au mai putut fi mâncate și s-au aruncat de noi și/sau voi. Dacă șanțurile sunt mai late, pe ele pot merge cu trotinetele și bicicletele copiii, ceea ce reduce mult încordarea șoferilor și ușurează traficul în general.
Dar, șanțurile adevărate, originale, de la mama lor, cu modele care de care mai diversificate, sunt la țară. Cioplite cu sapa, îndreptate cu cazmaua sau lopata, cu țăruși bătuți pe alocuri(pentru legat animalele), au ca element predominant bălăriile, de o diversitate care pune la grea încercare și pe cei mai experimentați botaniști, dar care bucură copiii care trebuie să facă ierbar și nu mai trebuie să bată câmpii pentru asta.

Rolul bălăriilor pe șanțuri este cunoscut de când lumea pe ulițele șanțurilor. Ele protejează fauna, cum ar fi: pisici ghemuite, câini nepârliți, porci jepați care râmă ș fac noroi, gâște, rațe, șobolani  și insecte necoleoptere, dar dăunatoare. Pe șanț pot fi și bălării de calitate, ca de exemplu: troscot, știr, iarbă simplă, lobodă sălbatică, costree, ș.a.m.d., care prezintă avantajul că pot hrăni vacile care nu mai pot ține pasul cu cele din ciurdă, pe dealuri și câmpii. Însă, în acest caz e pusă o condiție suplimentară, în sensul că vacile trebuie însoțite de oameni pe timpul păscutului, cu ajutorul unei frânghii de legatură, care sa nu le permită accesul pe drum sau spre gardurile caselor din fundul curții. Această hotărâre a fost votată cu unsprezece voturi pentru și o abținere(din partea opoziției) în ședința consiliului local comunal, nerespectarea fiind sancționată cu sacrificarea unui vițel sau predarea unei găleți de zece litri cu lapte bătut.

Rolul șanțului a crescut mult odată cu apariția cârciumilor/barurilor, fiind de un real ajutor celor afumați și aburiți, acesta primindu-i cu brațele deschise și găzduindu-i până chiar dimineață.

În urmă unui sondaj la nivel de comună, s-au stabilit și cauzele secundare pentru care se poate ajunge în șanț, câteva dintre acestea fiind:

    • prinderea manșetei pantalonului în lanțul de la bicicletă;
    • căderea lanțului(slăbit);
    • jocul prea mare a tijei ghidonului în suportul cadru;
    • modificarea poziției șeii în mers datorită neacoperirii acesteia cu basca;
    • uzura plăcuțelor de frână la mașini;
    • în caz de tracțiune animală, ruperea hamului sau înțeparea animalelor nepotcovite la timp, de către insectele carnivore

Dacă pici în șanț de pe poziția „din picioare” cât și din alte mijloace de locomoție, șanțul îți da siguranța protecției personale(individuale sau în grup), pentru că probabilitatea ca altul sau altă mașină, căruță, bicicletă să cadă simultan în același loc, este foarte mică.
Există totuși și riscuri pe care ți le asumi în curbele cu vizibilitate redusă, unde au fost cazuri când șanțul a trebuit să primească rând pe rând (sau simultan) tot ce am enumerat mai sus.

accident-big-car-ditch-5847685

Toate elementele luate în calcul aici, legate de șanț, m-au făcut să nu-i cred pe cei care spun: codrul e frate cu românul. În codru poți să te rătăcești(mai ales dacă copacii nu au mușchi), să te mănânce ursul(dacă nu poți să te cațeri în copac sau dacă acesta se rupe cu tine), să te mănânce lupul(vezi Scufița roșie), să te umfle râsul(la animal mă refer), poate să-ți fie frig, să te împiedici de cioturi și/sau alte  riscuri asumate, cum ar fi prinderea de către pădurar și vânător cu căruța cu lemne tăiate, fără aprobare de la primărie și Ocolul silvic, fără aviz de însoțire a mărfii în trei exemplare și fără foaia de parcus pentru boi(boii de la căruță).

În schimb, în șanț te poate găsi oricine: nevasta(exclus soacra), poliția locală sau rutieră dacă pici cu mașina(aici e un mic inconvenient, că ți se poate lua alcoolemia dacă există martori că ai condus tu și dacă recunoști că e mașina ta).

Așa că închei cu o rugăminte, aveți grjă de șanț ca de cei drag vouă, îngrijiți-l și folosiți-l când situația o impune, dar cu măsură, că orice abuz dăunează grav sănătății, oricâtă plăcere ne-ar face.

Vă urez acum să va fie șanțul șanț și să nimeriți din prima podul când vreți să intrați în curte la întoarcerea acasă.

Țineți aproape(de el)!

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.