Lună: iulie 2016

Noul cod rutier – Art. 2

Trecerea la nivel cu calea ferată21_3-465x390

a) se vor monta trei rânduri succesvie de bariere(ca gardurile la 100m plat de la atletism), dar în zig zag, astfel încât să nu te poți strecura prin stânga sau dreapta, deci oprești chiar dacă vrei să te sinucizi(adică dacă vrei sa te calce trenul).

b) se vor înălța șinele de cale ferată cu 10cm față de șosea pe lățimea traversării pentru că dacă cineva totuși rupe barierele și trece, să se lovească de ele și să se sesiozeze unde se află(o să fie puțin disconfort pentru cei din tren la trecerea peste această porțiune)

c) se vor monta la bariere semafoare și pentru trenuri, câte trei la 100m unul față de celălalt pornind de la bariere, pentru a avea și presemnalizare(culorile vor fi aceleași la toate cele trei semafoare).

Hai la balaceala!

Noul cod rutier – Art.1

Nu, să nu credeți că a aparut. El se află în fază de proiect și urmează să se aprobe după ce se va face un sondaj de opinie printre șoferi, pietoni, bicicliști, căruțași, utilizatorii de trotinete și de cei în cărucioare cu/fără însoțitor. Proiectul pilot(mamă) din care se va naște cel final, are ca noutăți(principale) câteva articole ca:k20511214

Art1. Examenul pentru obținerea permisului de conducere

a) pot participa și cei care nu știu să citească, dar care s-au dat cu mașinuțele în concediu la mare sau în alte locuri special amenajate, cu excepția faptului că nu mai au voie sa se tamponeze non-stop

  • Pentru ei se vor înregistra CD-uri cu regulile de circulație și se vor face diafilme color.
  • Examenul medical va consta în prezentarea la intrarea în sala de examen a cardului de sănătate

b) pot participa și cei cu probleme auditive, în acest sens constructorul intentionând să scoată pe piață mașini cu vuvuzele, cu posibilități de reglare a intensității sunetului, pentru a nu speria copiii din mașină și câinii fără stăpân. botniță sau lesă.

c) nu pot participa cei care nu știu să meargă pe bicicletă, pentru că în caz de pană, să poată sa dea o fugă să-și ia piese de schimb astfel încât să nu se blocheze traficul(se va susține în prealabil un mini-examen pentru bicicletă, în poligon, cu excepția probelor la rampă și mersul înapoi).

  • Aici vor trebui suportate cheltuieli suplimentare pentru procurarea de bicilete rabatabile care vor fi ținute permanent în portbagaj, alături de triunghi, trusa medicală și stringător(atenție la data expirării verificării)