Flux si reflux

marea iarna

Pe obrazul Terrei roua se prelinge odata cu primii zori ai diminetii. Valurile alearga grabite sa sarute tarmul de care s-au indragostit, se intorc si revin cu aceeasi pasiune si dragoste. Le invidiez pentru ca zburda libere spre bratele deschise care le asteapta  si le primesc mereu cu aceeasi bucurie a revederii. Mi-a spus ,,cineva”, odata, de fapt a raspuns la intrebarea mea naiva, ca iarna marea e…rece. Mi-a spus-o cu o simplitate dezarmanta care mi-a umplut sufletul de bucurie, asa cum rasaritul soarelui  aduce zambetul pe razele petalelor florilor incarcate de roua, rasfatandu-le cu razele lui. O bucurie care m-a facut robul ei, al acelei,,cineva” care cu bisturiul mintii sale iscusite a cotrobait in mintea si sufletul meu, facandu-le sa intinereasca si sa lase in urma sirul anilor. Mi-a dat o cheie cu care am deschis o portita, dupa care am pasit pe cararea cu destinatia speranta. De o parte si de alta a cararii am sadit cu emotie gandurile mele, crezand ca la intoarcere ma vor astepta cu,,cineva”, pe care sa-l iau de mana si sa pasim impreuna pe covorul frunzelor si cu care sa ascult fosnetul ramurilor mangaiate de adierea vantului, convinsi ca o strangere de mana muta face mai mult decat orice cuvant. Nu mai aveam cu mine bagajele cu jucariile copilariei, pe care mama le-a urcat in pod si le-a asezat cu grija intr-un ungher. In alt ungher, cel al inimii mele, acel,,cineva”, printr-un transplant fara anestezist in echipa, a ,,cusut” suferinta, folosind o sageata furata din tolba lui Cupidon. Si-a retras mana din stransoare si a plecat fara sa spuna un cuvant, lasand in urma nedumerirea dureroasa a unui suflet chinuit de obsedanta intrebare pe care si-o pune mereu:  cu ce am gresit ?

O caut si acum. As vrea sa-mi spuna daca s-a mai incalzit marea. Oare cer prea mult ?

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.