Incotro…incognito ?

Intr-un fel sau altul, m-am obisnuit uneori, ca sa spun asa, sa ies din tiparul globalizarii si nu stiu inca daca noi, sau unii dintre noi sunt pregatiti sa gandeasca cu glas tare, sa vedem daca avem increderea si siguranta ca memoria nu ne neglijeaza trecutul sau ne joaca feste. Sa vedem daca suntem pregatiti sa aflam adevarul, dar mai ales daca putem avea vocatia sa-l acceptam asa cum este el, fara sa ne uram sau sa ne suspectam, sa nu ne atacam cu orice prilej, sa nu purtam doar masca unor vorbe frumoase sau sa scandam lozinci in care nici noi nu credem. Imi amintesc cu emotie cand m-am asezta pentru prima data in banca, ca elev, dupa ce mama m-a tinut si m-a condus de mana de acasa pana la scoala.Am mangaiat cu bucurie in suflet cartile. Cu trecerea timpului mi-am dat seama ca printre drepturile(daca termenul nu e prea pretentios)oricarui om, fie simplu, dupa vorba, dupa port cum ar zice poetul, cel la invatatura are un rol important pentru destinul acestuia si sunt convins ca din aceasta perspectiva nici o victorie nu este inutila.M-am bucurat de acest drept, avand posibilitati sa nu abandonez scoala,sa-mi pot procura carti, cursuri, avand acces la biblioteca, abonamente la reviste de specialitate si nu in ultimul rand de gustul si ravna pentru studiu cultivate in suflet de parintii mei, pentru care le sunt profund recunoscator.

Chiar daca poate fi  un revers al medaliei, nedorit de nimeni, faptul ca unii sunt frustrati de acest drept, ca mai sunt localitati, oriunde in lume,  fara scoli sau cu ele in stare de ruina, neincalzite sau la care copiii ajung dupa ce parcurg multi kilometri, uneori chiar pe jos, ca sunt parinti care n-au cu ce sa le cumpere cele strict necesare, care datorita neajunsurilor prefera sa tina copiii langa ei pentru a munci sau a cersi, in toate aceste cazuri nu trebuie sa renuntam la a incerca sa nu fie rea vointa, sa ajutam cat putem si sa infranam viciile, indecenta si pornirile meschine.Toti avem dreptul la invatatura, la a ne folosi inteligenta si capacitatea pentru a ne afirma intr-o societete in care sa nu mai existe frustrati de acest drept si este si de datoria noastra, a tuturor sa facem in asa fel si pe cat posibil ca de lumina invataturii sa se bucure toti.Sa ne maturizam, fiecare in pielea lui, sa ne placa ce facem, sa fim independenti si sa nu mai consideram ca a ne castiga singuri existenta este o expresie demodata. Sa abandonam mentalitatea ca trebuie sa urmam un drum trasat cu precizie de cineva, de la care nu trebuie sa te abati.Sa nu lasam pe altii sa faca in locul nostru ceea ce putem face singuri, chiar daca suntem totusi oameni supusi pacatelor, ca putem avea si momente de lasitate, de deruta sau devenim uneori prea comozi si renuntam prea usor.

Chiar daca unii iti fac ochi dulci rimelati cu arta prefacatoriei nu trebuie sa fii necrutator si sa nu-i lasi sa-si fluiere in vant frazele inutile, pentru ca probabil au crescut intr-un climat al nesinceritatii si n-au avut curajul sa se priveasca macar o data intr-o oglinda si sa-si vada afisate infantilismul si duplicitatea.Exista si destui oameni cinstiti care au curajul sa priveasca in fata lumea, sa o fotografieze cu ochi patrunzatori si sa sa dea la o parte maruntisurile care incarca inutil ecuatia vietii, dar tot la fel exista oameni care cred ca balanta trebuie sa se incline numai inspre partea lor, care au cu ei lentile cu care privesc altfel lumea, numai si numai din perspectiva care le convine.

Chiar si suferinta te face mai lucid ca sa reusesti sa depasesti obstacolele si  sa faci primii pasi pentru a te descatusa din inchistarea unor principii care te pot conduce pe cai gresite. Pe unii iin preocupa numai cariera, se limiteaza numai la universul lor inconjurator preferand sa taca si sa te excluda din acesta.Cei care s-au sacrificat, buni sau rai, ca de-alungul timpului au reusit sa construiasca frumuseti care dainuie si acum,  au fost pusi unii, la loc de cinste, unii, au fost uitati, , dar chiar  daca nimeni nu vede exista cineva care se gandeste si la ei pentru ca au stiut sa sfideze chiar propriile temeri, lasitati ,indecizii, destinul sau orgoliul.Nu poate nimeni merge din victorie in victorie, pentru ca si in sport,,lanterna”campionatului poate invinge liderul, chiar daca pentru lider, oricat de autentic ar fi el, acest ,,eveniment”nu era trecut la pierderi planificate.Conteaza mult ce samanta sadim pentru ca si firul care va rasari, oricat de firav ar fi, trebuie sa aiba puterea de a infrunta ploaia, vantul si arsita si sa creasca inalt, puternic si viguros.

Avem propriile nedumeriri, ne revolta rautatea, egoismul, lasitatea, dar acestea nu trebuie sa devina traume, nu trebuie sa alimenteze idei false si preconcepute sau sa inhibe spiritul.

Sa nu distrugem niciodata pe cineva pentru a ne salva  pe noi, cautand apoi justificari fara noima, sa regretam prea tarziu ca am facut o nedreptate si sa te trezesti ca esti singur pe un drum  pe care credeai ca te asteapta numai coruri de aplauze. Trebuie sa te cunosti in primul rand bine pe tine ca sa-ti poti asuma riscuri si sa nu fii obligat sa te opresti des din drum ca sa te intrebi daca e bine ce ai facut.Inconstienta poate fi o arma periculoasa, chiar daca nu cu doua taisuri , dar cu el indreptat catre tine, pentru ca poate dezlantui instincte primitive pentru care cei din jur te trateaza cu repulsie.Sa facem tot posibilul sa nu ne autodistrugem, sa nu ne fie rusine cand cineva ne judeca pentru ce am facut si daca o meritam, chiar daca am avut numai intentia sa de desprindem din suficienta sau anonimat.Suntem oameni, care au si ei placeri…omenesti, cum altfel,  si traim printre oameni, unii dintre ei mai curiosi sa afle si sa vada ce facem noi decat sa se preocupe de ce fac ei.

Asa cum marea vine si imbratiseaza  scurt cu valurile ei  tarmul, se retrage dar se intoarce cu aceeasi pasiune, asa si noi trebuie sa ne mangaiem cu sentimente de iubire si dragoste, sa nu ne hranim cu iluzii, sa nu schilodim sufletul nimanui si sa facem eforturi sa putem asculta si atunci cand suntem criticati. Sa nu ne consideram niste condamnati care asteapta scurgerea timpului printre coridoarele lungi ale destinului, sa nu lasam ca sufletul sa fie invadat de furii nebune sau dorinte obscure alimentate de instinctul viciilor. Nu trebuie sa ne sustragem din calea realitatii, chair daca uneori nimanuia nu-i pasa de nimeni, sa nu cerem recompense pentru binele facut, sa nu ne ascundem dupa argumente inventate, pentru ca in viata, asa cum e ea, mai buna sau mai rea, trebuie sa privesti cu incredere inainte, fiindca nu e ca intr-o sala de sedinte unde totul, bine sau rau deasemenea, se decide si se stabileste prin vot, la care participa uneori si ti-l dau chiar si cei care nu te cunosc.

La rascruce de drumuri si de vanturi sa nu dam dovada de slabiciune, de nesiguranta, sa avem increderea si convingerea ca suntem in stare sa pornim in directia cea buna, chiar daca traiectoriile noastre nu pot avea mereu aceeasi cale…si chiar daca pasii sunt, uneori, timizi la inceput.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.