Prietenia cartii

Prietena mea cea mai buna este cartea.Ea nu-mi cere nimic, decat s-o privesc,s-o admir,sa-i sorb cu nesat cuvintele pe care le tine rabdatoare pe pagini si care ma plimba pe unde poate nu ai sansa sa ajungi.Si nu in ultimul rand, imi da cele mai bune sfaturi si pot spune ca o iubesc pentru fidelitatea ei neconditionata.
Ca are parfum de vechi sau de proaspat tiparit,ea reuseste sa ne trezeasca simturile,sa ne infioare si sa ne umple ochii cu lacrimile bucuriei.
In ea ne putem regasi poate asa cum suntem si noi,cateodata mai buni,cateodata mai rai,cateodata nepasatori,sinceri sau duplicitari,insa ne invata sa nu dezarmam,asa cum in toate povestile cu final fericit,trebuie ca si noi sa invingem raul,sa fim buni cu toti cei ce merita si chiar si cu cei care nu merita,pentru ca o sa inteleaga si ei mesajul.
Nu numai noi iubim cartile,dar si ele tin atat de mult una la alta,incat stau nedespartite in biblioteca si mai pleaca din cand in cand pe la casele noastre si ca dovada a dragostei pe care le-o purtam,le gazduim cu drag si nu mai vor sa plece.
Sa lasam sufletul liber,sa rupem zabrelele ce-l tin uneori captiv pentru ca si apa care curge linistita are deasupra nori negri care-si revarsa furia si-o fac sa iasa din matca ei si sa provoace suferinte.
Norii care peste noi revarsa sentimente de manie,ura si rautate trebuie bombardati cu tot ce avem mai bun,trebuie secati de toate relele si alimentati cu intelegere,bucurie,liniste si pace si chiar un strop de fericire.Nu orice copac e doborat de furtuna,fiindca a stiut sa creasca viguros,sa aiba radacini puternice ce-l fac de neclintit.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.