De ce?

de ce

De ce amintirile se pierd in fumul si negura uitarii? De ce suntem obsedati ca avem nevoie de cat mai mult si urmarim scurgerea monotona a timpului si orbecaim in subconstient pana ametim? De ce nu mai observam ca florile si-au deschis potirele si ne trezim abia cand s-au ofilit si s-au scuturat petalele? De ce suntem buimaci ca niste umbre care se tin scai de noi si se plimba odata cu noi? De ce nu incercam sa ne obisnuim cu lumina si sa inchidem galeriile intunecoase in care ne refugiem cu gandul? Suntem uimiti uneori de ceea ce se petrece de mult langa noi si curiosi sa scotocim in necazurile si bucuriile celorlalti. Ne ascundem de parca avem impresia ca vom gasi o formula infantila cu care sa descoperim luminisul din padure.
Incercam sa iesim din inertie dar nu renuntam sa fim comozi si bem cu inghitituri mici, fara chef, din cupa dorintelor stinse.

Reusim rareori sa respiram nebuni de bucurie si contemplam lumea plina de bizar si ciudatenie unde si noi facem din cand in cand cate o excursie cu speranta ca vom gasi putina fericire, daca nu pe cea deplina.Ne marcheaza durerile, frustarile, faptul ca cineva iti da sau vrea sa-ti dea de inteles ca tu n-ai voie sa-l depasesti sau nici macar sa fii egalul lui, pentru ca acel cineva, printr-o propaganda marunta si josnica ii face si pe altii sa creada ca tu nu esti in stare decat sa te situezi pe planul doi si asta asa, cu indulgenta. Poate nu avem mediocritatea profitorului care strange chingile care inconjoara universul sau intangibil.Facem risipa de idei si parca regretam ca nu putem fi niste prestidigitatori care sa faca nu stiu ce scamatorii, numai si numai ca sa intram in atentia altora, ca o bola interioara care ne macina ca nu avem niste puteri magice ne-ar face sa fim deasupra altora.

De ce ne dedublam si trimitem pe cineva in trecut sa caute resemnat si sa vada unde am gresit ?
Cu ce ne mai ajuta aceasta risipa de efort daca suntem constienti ca am comis erori, chiar daca impotriva vointei noastre si pe care nu le mai putem repara, in cel mai bun caz tragand invataminte din ele ? Riscam oare sa devenim absurzi si neinteligibili, ignoranti, sa ne detasam de luciditate si sa abandonam lupta fara nici un regret ? De ce mergem uneori cu ochii inchisi si nu observam ca si o furtuna poate fi grandioasa cand ne ofera spectacolul ei de fulgere si trasnete ? De ce nu ne imbracam simplu, fara incercari de a deveni modele care construiesc fiinte sterile ? De ce ne invartim in cercuri vicioase cand santem constienti ca putem pierde usor increderea si siguranta chiar si in noi ?

De cate ori nu auzim ca trebuie sa invatam sa ne descurcam singuri, ca nu trebuie sa bruscam increderea pe care altii o au in noi, ca putem fi capabili sa demonstram ca e posibil sa transformam vorbele in fapte, chiar daca nu pe toate ? Sa credem si sa speram ca exista o iesire din toate, ca nu ne este rusine daca privirile noastre se intersecteaza cu ale altora, ca putem impresiona si fara sa jignim, prin simplul fapt ca putem fi cumsecade, ca putem avea rabdare sa intelegem ca uneori e suficienta si o discutie sau o vorba buna, chiar daca parerile si convingerile noastre nu coincid cu ale celorlalti.Sa readucem speranta in suflete si ne vom multumi si cu o farama de iubire daca o primim.

De ce nu cautam resurse in noi, de ce nu incercam sa ne cunoastem limitele si sa nu ne incapatanam in ideea ca ni se cuvine tot ce e usor, fara sa cheltuim un dram de ambitie ? Sa fim si naivi dar cu mintea limpede, sa nu credem ca ca ni se cuvine ceva, sau ma rog, nu chiar totul si ca diplomele ne dau dreptul sa-i judecam pe altii. De ce renuntam usor, de ce nu stim cand sa ne oprim, de ce sa nu respiram aerul curat care depinde tot de noi ca sa nu fie viciat ? De ce nu iertam chiar daca greselile sunt recunoscute si ochii cer indurare, de ce umblam fara rost pe acoperisuri fragile, crapate de fulgere si trasnete, de ce mergem in zigzag si fortam usi care sunt inchise cu lacatele urii si razbunarii ? De ce sa transformam sufletul intr-o carciuma afumata in care sa turnam licori otravitoare, de ce sa ne grabim daca nu stim sa facem primul pas, de ce ne lasam ametiti de vartejul curiozitatii fara margini si privim prin geamul sinceritatii false?

De ce sa nu ne stapanim zbaterea gandurilor care se farama in incertitudine si pe care incercam sa le trimitem cat mai departe, ca pe niste mesageri care stiu cum il cheama pe destinatar dar nu-i stiu adresa exacta ? De ce sa nu intindem mana catre alta care cere ajutor, de ce sa intoarcem spatele cand ti se flutura in fata gestul prieteniei, al iubirii si al dragostei, de ce sa oprim in statii in care nu ne asteapta nimeni si unde nu are cine sa ne ajute sa caram bagajele incarcate cu sentimente ? De ce ambitia si goana neintrerupta catre certitudini ascunse in valuri incerte de asteptare ? De ce nu intelegem ca nu alergatul fara convingere pe drumuri taiate de intersectii unde sovaim sa alegem directia ne va da raspunsul pe care poate nici savantii nu-l au si nu se stie daca va fi descoperita vreodata formula ? De ce sa umbrim zambetul chipului luminat de bunavointa cu nori zdrentuiti de furtuna patimilor si orgoliilor care ne fac atat de fragili ?
De ce?

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.