Nea Ilie

Nea Ilie
L-am vazut deuna zi pe banca, la poarta , pe poate cel mai varstnic din comuna, cel putin la momentul acesta si mi-am amintit ca-mi povestise o vecina odata ceva din povestea vietii lui.
Nea Ilie Hogeac se nascuse acum vreo 81 de ani daca mai tinea el bine minte numarul anilor, intr-o comuna razleata, Scufundatele, al carei nume nu era predestinat cum se intampla in multe cazuri, pentru ca era situata pe culmea unui deal, fara curent electric si apa, ca sa nu mai zicem de vreun magazin sau macar un birt afumat.Se ajungea greu aici, primavara si toamna mai ales, trebuiau musai cisme sau bocanci, noroiul trecand de multe ori de glezne.E adevarat ca se mai aducea, odata la patru sau cinci ani cate o caruta, doua de balast si in cazuri fericite cate o bascula, dar pamantul care curgea la vale din cauza ploilor il acoperea repede, bagand sub el straturi, straturi de balast. Cred ca un geolog neavenit, daca-si facea de lucru cu niste sondaje in acest teren, ar fi jurat ca aici au fost inceputurile epocii de piatra. Dupa ce se pensionase se mutase in casa batraneasca situata mai la vale, langa o sosea, chipurile, mai bine zis langa o pelicula ingusta de asfalt, care abia permitea sa treaca doua biciclete una pe langa alta, iar in cazul cand trecea cate o masina toata lumea statea in sant.Copiii il porecleau nea Ilie butelie, ca nu bagase gaze din moiv ca conducta trecea pe cealalta parte a soselei si el n-avea bani pentru subtraversare si racordare.Se ducea la doua, trei luni cu caruciorul sa schimbe butelia si cum nu mai vedea prea bine nimerea cate una cu robinetul defect, sau cu ghiventul, cum spunea el, stricat si luase de cateva ori foc cand o probase cu chibritul sa vada daca are scapari.Ii promisese un nepot care plecase afara ascuns intr-o turma de boi pentru export ca o sa-i dea el bani pentru gaze dupa ce reuseste sa injghebeze p-acolo vreo afacere. I-a dat pe dracu, ca a venit cu un jaf de masina la care a pierdut mai intai toba la trecerea peste primele gropi din asfalt.Se chinuise sa invete la lampa cu fitil cu gaz si sticla de lampa numarul 11, isi amintea si acum si-si pusese ambitia sa se faca maistru la oteluri speciale sau la turnatorie cum ziceau unii. A reusit sa ajunga simplu otelar, ca toti ii spuneau ca n-are patalama la mana. E adevarat ca n-a inteles niciodata diagrama aia sofisticata fier-carbon, de unde isi mai amintea ceva de cementita si ledeburita, atat si nimic mai mult, dar era bun la practica si asta l-a mai tinut cat de cat pe linia de plutire. Ca i-au zis multi, fa ma si tu o facultate la seral, ca nu e mare scofala, n-ai vazut p-ala lu Pantilica, ca cu un caiet d-ala mai mare, studentesc cum ii zic astia mai tineri, a facut si el facultatea, la urgente si cica da si master-ul si daca-l ajuta Domnul o pune si de un mic doctorat acolo.
A stat un pic pe ganduri si nu stiu cand trecura trei ani, fara masterat si-l pusera maistru pe sectie, ca cica se puteau echivala anii facuti, fara masterat, cu functia si calificarea de maistru, dupa ce mai dadea o proba practica, pe care de fapt a luat-o fara probleme. Daca interpretai putin, ce mi-era maistru, ce mi-era mester, ce mi-era mesterat, pardon, masterat.Cel mai rau ii parea ca in astia trei ani s-a chinuit rau cu matematica, ca i-a zis unul : ba, tabla inmultirii, ca tabla inmultirii, ca n-o fi mai sofisticata ca tabla ondulata, adunarea si scaderea nu-i bai, ca ai degete si la maini si la picioare, insa au scos astia niste calculatoare d-alea mici de birou, ca doar apesi pe cifre si-ti afiseaza rezultatul, dar cele mai importante raman derivatele, ca ia gandeste-te, de exemplu, ca te repartizeaza poate la o fabrica de lapte. E, si aici e nevoie sa stii cum e cu derivatele, mai ales ca din lapte se scot multe derivate, stii doar, ca unt, smantana, branza, cascaval si lapte batut. Dupa ceva timp si-a dat el seama ca derivatele din matematica nu se mananca precum cele din lapte, dar ce sa mai, a trecut si asta. Acum, avand si oarece functie, trebuia, macar la sfarsit de luna sa semneze si niscaiva acte, dar cel mai mult se speria de pontaje, ca chiuleau unii pe capete sau schimbau turele de nu se mai nimerea niciuna. A inteles cand i-a zis unul ca nu era bun de primar, ca ala semneaza fara sa se uite si nu pateste nimic, ca trag aia de au intocmit actele, dar in acelasi timp nu intelegea de ce mai e nevoie de primar. Incet, incet a prins curaj si semna situatiile pe-o luna sau chiar trimestru in cateva minute. Semnase el si o anonima, chiar ca chiorul, in care cineva ii scrisese ca nevasta-sa traieste cu postasul, chiar daca lor nu le scrisese nimeni nici-o scrisoare de nu mai stia cand, insa postasul mai venea ce-i drept cu facturile de impozit local cand era libera functionara de la primarie si cu cele de apa ca bagase si apa fara sa plateasca, fiindca venea prin cadere. Asa ca a scris ca un automat pe hartia cu anonima : ,,Pentru Pussy, secretara / rog a se verifica la fata locului si a se raporta in scris cele constatate”. Nu mica i-a fost mirarea cand se trezise peste o saptamana cu un material in care secretara prezenta concluziile verificarii si anume ca postasul merge la el acasa imediat dupa ce pleaca la servici si imediat ce nevasta-sa da drumul la caine pe drum si nu a putut vedea ce se intampla in casa ca sunt perdelele trase, dar dupa zgomote i se pare ca cei doi gem si icnesc de parca ar muta mobila dintr-o parte in alta. In continuare, relatarea se referea la faptul ca postasul iesea relativ repede, cam dupa , 45-60 minute, dar tinand cont ca era cu zece ani mai tanar decat el, se putea gandi si la prostioare despre incornorati. Isi spuse ca el n-are decat un pat, o masa si doua scaune cu spatar pe care punea hainele, asa ca de unde mobila sa mute, sa vrei si n-ai ce.Pana la urma tot a prins-o in flagrant delict, cum zicea el si i-a tras o chelfaneala pe cinste si a divortat de ea, dar cu mare greutate, ca n-avea martori si secretara n-a vrut nici in ruptul capului sa depuna marturie, ca-i era frica sa n-o prinda aia si s-o ,,coafeze”putin.Pana la urma a recunoscut postasul, dupa ce nea Ilie l-a pus pe nepot sa-l inghesuie putin intr-o seara cand se intorcea singur si nitel afumat de la carciuma.Adevarul e ca-i parea rau intr-un fel, ca si el umbla cu privirea, ce sa mai, in limba, dupa una de ziceai ca nu dai doi bani pe ea, care se angajase de curand in sectie. Insa de cand divortase de muiere, parca se schimbase si asta.. Purta pantaloni din ce in ce mai stransi, de sutien nici nu parea ca auzise, tricourile si bluzele aveau un V cu deschizatura pana la buric, dar sanii tot nu ieseau afara, asa erau de bombati. Statea mai mult aplecata cand trecea el, de parca farasul in care lua gunoiul cantarea o tona si se pregatea sa-l ridice ca pe haltere. N-a mai rabdat si intr-o zi a imbratisat-o pe la spate si i-a zis ca ar face orice, numai sa fie a lui. Ce faci tataie, il luase la rost ? Unde te crezi, nu vezi ca ti-as putea fi nepoata ? Da, sunt majora. Te-ai uitat in CNP-ul trecut in fisa. Sunt majora, dar nu pentru matale. Se blocase de tot si n-a putut sa mai scoata un cuvant. L-a salvat tot ea, cand l-a intrebat ca ce inseamna ca ar face orice pentru ea. Si pana sa-i pice si lui macar o fisa, ii zise tot ea : uite, orice pentru mine ar incepe, deci fii atent, ar incepe cu sa-mi dai si mie o functie cum ar fi de exemplu sefa de banda in locul fosilei si stafidei alea despre care nu stie ce sa mai creada in sensul ca trebuia sa se pensioneze de cand eram eu fata mare si crede-ma ca nu mai sunt de mult. Ce zici, ca n-am bac-ul luat ? Atunci, pa si pusi tataie ! O implora, ii explica ce e si cu patalamalele acestea, ca asa patise si el si o ruga sa-l mai dea odata, cum ce ? Bac-ul, ca poate ai bafta si-l iei. In nici un caz, ii raspunsese Giglioleta, c-asa o chema, pentru ca am capatat asa, o aversiune fata de bac-ul asta, mai ales la limba romana,ca data trecuta am incurcat niste scrisori ale lui Eminescu cu Biletele de papagal ale lui Arghezi, dar gretos fusese si subiectul acela in care se cerea sa se faca un comentariu in care sa se explice de ce dragostea de mama, care e unica si cea mai de pret de pe pamant nu s-a manifestat si in cazul mamei lui Stefan cel Mare, care ma-sa asta n-a vrut sa-l lase pe Stefan sa intre in castel cu toate ca era frig rau si turcii mai aveau putin sa-l prinda si sa-l duca la Stambul sa-l faca ienicer. Pasiunea pentru ea s-a stins incet, incet mai ales dupa ce aia fugise cu un motociclist care i-a promis c-o suie pe o spirala ca s-o integreze in absolut.Odata cu varsta se gandea tot mai retrospectiv la ca daca faceam eu aia si nu aia sau invers si cate si mai cate si asa mai departe, de se simtea mai mereu bulversat. Isi amintea cu nostalgie ca lui ii placusera mult de mic avioanele si ar fi vrut sa zboare macar cu unul de-al lui Aurel Vuia sau Traian Vlaicu, chiar daca nu erau stewardese pe vremea aceea. Dar cel mai mult ii placea elicopterele. Daca Aurel Vuia si Traian Vlaicu(nu prea era sigur daca nu erau invers pronumele astora doi aviatori, dar nu conta, era mandru ca erau autentic romanesti) au avut aripi, ce poti sa spui de elicopter, care cu o singura elice tinea in aer ditamai fieratania si putea sa franeze la punct fix. I-ar fi placut mult sa dea o tura cu el, cu toate ca-i era frica atunci cand trebuia sa se dea jos din el, ca poate uita sa aplece capul si-l decapita elicea. I se parea mai usor cu nava spatiala, c-o dirijau aia de pe pamant si-apoi zburase cu ea si o catea, dar un om asa cum e si el.Tot mai bine cu masina si cand nepotul i-adusese si lui un harb de masina cu doua usi, parca smartfone, ii paru rau, ce-i drept, ca nu daduse de carnet. Nu era timpul trecut, dar ii era frica de examenul de la sala, ca acuma se dadea pe calculator, ori el nu stia sa-l foloseasca decat pe ala cu adunari, scaderi si inmultiri. S-a chinuit si pana la urma a invatat cat de cat sa apese pe taste raspunsurile la chestionare.Dar facuse atat de multe chestionare pe hartie acasa incat la examen s-a blocat de n-a mai stiut care e prioritatea de stanga sau de dreapta si se incurca rau in intersectii unde se indica suplimentar ca semaforul nu functioneaza si ca sa se aplice regula prioritatii. Asa ca n-a mai ajuns sa dea si orasul, dar si-asa nu credea ca avea vreo sansa, mai ales ca un vecin de-al lui nici n-a terminat poligonul, deoarece la pornirea din rampa masina o lua mereu inapoi si trebuia s-o ia mereu de la capat. S-a orientat la caruta si ca sa faca haz de necaz si-a luat o caruta pe care a pus niste numere rosii luate de la nepotul care inmatriculase masina adusa de afara. Nu mai trecea nimeni pe la el, nici macar fiica-sa care plecase in lume odata cu ma-sa si-i spusese nepotul ca se maritase cu un hodorog bosorog, dar cu care facuse un baiat si o fetita.Il trecuse un fior de emotie si-i parea bine ca era bunic, acum isi dadea seama de bucuria celor din jur care aveau nepoti. Si-i mai spusese ca hodorogul bosorogul avea o afacere cu creveti adusi de nu stiu unde, pe care-i ambala pe la sud de Dunare, dupa ce-i usca pe rogojini din stuf. Surpriza mare a fost cand s-a trezit cu o masina la poarta din care a coborat fii-sa si dupa ce l-a pupat zgomotos pe obraji i-a dat doi saci cu creveti si-i spuse ca-i pare rau ca n-a putut aduce si copii, dar o sa-ncerce. I-l prezenta si pe barbat-sau la masina, care nu se daduse jos pe motiv ca avea oasele fragile de la osteoporoza.Stia ceva si despre maica-sa si o s-o aduca si pe ea daca da de urma ei. Auzise de la un marinar ca mamica ei draga si scumpa freaca toata ziua puntile vapoarelor intr-un port si din cand in cand mai poposea in cate-o cabina a unui lup de mare ramolit si mereu cu romu-n nas. Mai auzise ca prima data o pacalisera trei mateloti c-o duc intr-un port din Grecia, cu imbarcare din Constanta, dar dupa ce si-au facut mendrele cu ea intr-o cala stramta de pe un vapor au dat-o jos spunandu-i ca nu stie limba greaca si daca ciripeste ceva o s-o denunte pentru tentativa de trecere frauduloasa a frontierei si ca n-o mai puteau tine nici pe vapor ca venea un audit extern international, la care se vorbea in multe limbi, mai ales d-alea uschite. Reusise sa se ascunda pana la urma tot intr-o cala, intre niste saci de cartofi, dar gresise vaporul si ajunsese tocmai prin orientul indepartat, unde, ironia sortii, trebuia sa sorteze toata ziua la creveti ca sa primeasca o portie de mancare si un pat acoperit cu o patura roasa si ponosita.Creveti avea voie sa manance la discretie, dar deja avea asa, un fel de delirium tremens, ca la bautura, numai cand ii vedea i se facea greata.
Si anii au trecut si nea Ilie butelie, turnatoru, tot la butelie facea mancare si incalzea apa sa faca baie, ce-i drept cam o data pe luna in ultima vreme, ca se scumpisera si gazele astea din butan.Nici acum nu avea televizor, macar unul care sa mearga la bateria de la masina pentru care nu fusese in stare sa-si ia carnet. Se mai ducea pe la bar, dar n-auzea nimic din cauza pacanelelor lovite de dimineata pana seara de aia mai tineri, basca fumul de tigara care-i inrosea ochii. Dupa ce se muia cu vreo doua, trei tuici servite numai si numai la cinzeaca, il napadeau iar amintirile si credea ca, in ciuda a cate a avut el de tras, cea mai mare prostie a vietii lui a fost cand a fost rugat sa ramana in armata, ca plutonier adjutant, dar cu sanse sa ajunga sublocotenent, sub, sub, da , dar activ, nu in rezerva ca altii. Haine moca, incaltaminte moca, basca mancare la popota de trei ori pe zi.E adevarat ca nu excelase la capitolul indemanare la instructie. Dintre toate tintele nimerise numai una, dar si pe aia in margine. Cat despre tintele miscatoare sau mobile cum se numeau, nici nu apuca sa traga ca si dispareau. Nici curajos nu prea a fost, cand facea de garda si mai ales noaptea se ascundea in ghereta si odata intr-un sant cand i-au schimbat postul, de l-au cautat toata noaptea camarazii impreuna cu comandantul garzii, strigandu-l chiar si prin porta voce. Ce nu-i placuse iarasi a fost cand l-au pus si agent, care ce trebuia sa faca asta, atunci cand suna goarna, trebuia sa se deplaseze in pas alergator catre platoul de adunare, unde primea ordinul prin care trebuia sa mearga la superiori acasa si sa-i anunte ca e alarma si ca trebuie sa se prezinte in cel mai scurt timp la unitate. O sa ziceti ca si ce, ce-i cu asta ? Pai este. Ca dupa ce sunau la usa acestuia, ieseau mai intai nevestele acestora, unele aproape dezbracate, care stiau ca bietii soldati sunt in perioada de asimilare bromura. Se mai intindeau si lasciv, chipurile ca erau somnoroase, facand sa se traga capotul in sus si dezvelind pulpele.Ma rog, trecuse si asta si n-a vrut sa ramana, chiar daca din leat-ul lui s-au pensionat anticipat, dar isi amintea mereu de cine iesise la fiecare usa la care sunase.
Acum statea si se gandea ca nu degeaba se zicea ca daca ai avea la tinerete mintea de la batranete, bineinteles daca n-ai luat-o razna, altfel ai privi si altfel ar decurge lucrurile.Devenise parca si un mic filozof cu toate ca statea prost la capitolul echilibru psihic si nu prea era in stare sa sintezizeze mai nimic. Cu ce s-a ales el acum la varsta asta ? De ce s-a zbuciumat o viata intreaga, ca nici n-a terminat niste studii mai acatarii asa si nici cheag nu prea facuse ? N-avea linistea aceea interioara despre care zicea cineva ca e cea mai importanta si nici certitudinea ca o va avea vreodata. Simtea asa, o slabiciune, dar nu neaparat fizica si nu stia ce diagnostic sa-si puna.L-au sfatuit unii sa mearga la psihiatru, ca nu e nici-o rusine, dar n-avea curaj, ii era teama sa nu dea peste vreunul mai transant care sa-i spuna sa-si bage mintile in cap, ca e om in toata firea si nu-i sta bine sa se lamenteze. Tremura usor de parca-l zguduia incet un cutremur ca un fior launtric si nu mai simtea nici macar curiozitate despre ce se intampla in jurul lui. Il amuzau copiii care alergau pe ulita de dimineata pana seara, vara desculti si mai mult goi iar iarna infofoliti si incotosmaniti.Incerca sa faca apel la uitare dar in adancul sufletului era parca o masinarie care rotea pe o banda fel si fel de amintiri.Nu putea sa-si explice si chiar dupa ce se intindea in pat sa se culce, tamplele inca ii mai zvacneau.Credea ca se poate cufunda in liniste, dar nu reusea, ramanea conectat intr-o pozitie care i se parea ca o capcana, unde nu gasea nici-o portita pe care sa iasa.O visase intr-o noapte pe nevasta-sa, care-i spunea ca daca ar putea l-ar trimite sa treaca printr-un purgatoriu, ca o compensatie tardiva si trista fata de vitregia sortii de care a avut ea parte.Ii era mila acum de ea si daca ar fi intrezarit o farama de speranta ca ar putea s-o aduca inapoi, n-ar fi stat de loc pe ganduri.Cand se smulgea din reverie i se parea ca in jur e multa zapuseala si dupa ce dadea cu putina apa rece pe ochi simtea parca o usurare, dar nu stia cum s-o explice pentru ca tinea putin.Ar fi gasit acum ingaduinta pentru orice greseala a cuiva, dar el era acum unicul solist pe care nu mai avea cine sa-l asculte, publicul era absent si scaunele goale. Nu fusese nicioadata lacom de avere, nu se razbunase pe nimeni, nici macar pe postasul care-i distrusese casnicia, la ce bun ?N-avea nici macar pretentia sa fie compatimit si fara sa-i placa razboaiele, s-ar fi vazut si vrut sa fie un cavaler participant la un turnir in care sa iasa invingator si sa aiba dreptul sa lege o esarfa la gatul unei frumoase domnite. Razboaiele s-au purtat pe alte campuri de lupta, unde toti urmareau sa-ti gaseasca si sa-ti atinga punctul vulnerabil, asa zisul calcai al lui Ahile. A dus niste batalii mai mici, le-a dus cu mintea si cu nervii incordati, cu socuri pe care le-a neutralizat sau macar amortizat punand intre el si ceilalti un soi de indiferenta, incheind un armistitiu nevazut cu ajutorul unui echilibru pe care s-a straduit mereu sa-l tina pe linia de plutire. A facut tandari parerile si criticile unora, fara sa le-o spuna direct si acum, cand statea pe batrana banca de la poarta zambea putin amuzat dandu-si seama ca a fost de fapt o piesa intr-un joc de sah, nu mai conta care, miscata insa si blazata de destin. Era tarziu acum sa mai forteze, sa mai braveze si cu capul plecat controla cu gandul intamplarile, bucuriile, dramele, evenimentele care l-au impins inainte, sau l-au tras inapoi sau care chiar l-au tinut pe loc. Si-a dat seama tarziu ca si vorbele conteaza si se rusinase uneori de ce rostise sau de felul cum le rostise, pentru ca nu se pricepuse niciodata la fraze lungi, sforaitoare, care riscau sa ramana neterminate si nici nu avea inspiratia sa improvizeze ceva pe loc. Sa dea oare vina numai pe el ? De ce oare din toti ceilalti, nimeni nu reusise sa demonstreze ca si vorbele pot aduce liniste si incredere ? Nici macar nu a reusit sa ocupe un post mai ca lumea, a cotrobait orbeste si s-a ascuns sub un sentiment de automultumire, care pana la urma s-a dovedit a-i fi complice infidel, care a oprit recompensa numai pentru el.Nu si-a dorit sa fie catalogat nici erou, nici martir, nici macar n-a avut ocazia, dar credea ca se poate considera cat de cat intelept, fara sa citeasca nu stiu ce tratate sofisticate. Bucuria si amaraciunea il insoteau acum pe rand, din casa pana la poarta si inapoi, de la poarta pana la magazinul unde mergea sa-si ia o paine si era convins ca ocazia de a reprima sentimentul de nemultumire ce-l bantuia nu avea sa se mai iveasca. Intr-un fel sau altul recunostea ca nu merita nici-o recompensa si ajunsese la concluzia ca orice lucru poate fi golit de orice sens, troncanind apoi ca un butoi gol rostogolit pe niste pietre colturoase. Natura, oricat de generoasa, nu face mereu complimente si nu devine filantropica, e manevrata si ea de forte invizibile, care o pot intoarce impotriva noastra. Bagatelizam fara diplomatie gesturi menite poate sa ne aduca pe linia de plutire, imbolduri si imbratisari care ne scutura de plictiseala si lehamite si care pot sa ne deschida usa catre un viitor pe care ne putem bizui si unde sa nu fim nevoiti sa respectam un perimetru din care au voie sa evadeze numai cei predestinati. Nici nu-si dadu seama ca aproape amurgise furat de gandurile care veneau de-a valma si abia il observa pe postasul care se apropiase cu pasi sovaielnici si care in tacere ii intinse o scrisoare si care pleca mai departe cu aceiasi pasi sovaielnici. Desfacu plicul cu mana tremuranda si pe genunchi ii aluneca o fotografie din care un baietel si o fetita ii zambeau cu inocenta copilariei, incadrand-o pe mama lor, care era totdodata si fiica lui. A simtit cum din adancul sufletului izbucneste nestavilit un foc de artificii ale carui stelute colorate licarira in ochii lui prin care roua lacrimilor curgea pe albiile ridurilor sapate de incercrile si trairirile vietii pe obraji si care se opreau in coltul gurii.Gustul lor sarat i se parea ca e cel mai dulce leac pe care nici-o reteta miraculoasa nu-l va avea in compozitie, nici macar una scrisa pe cea mai ingalbenita fila a memoriei noastre.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.