Incertitudini

Incertitudini

Singur te caut în noapte pe faleza tivită cu melancolie de spuma mării.Nu am pe cine să întreb, corăbierii sufletului meu au umflat pânzele și au trecut linia orizontului cu gândul că poate ai plecat departe către cele zări îndepărtate și să încerce să te aducă înapoi. Vântul îmi șoptește că mi-au făcut cu mâna, dar am întârziat startul și tot el mi-a spus că atunci când se vor întoarce mă vor ajuta să te caut. Să nu renunț, îmi spun, că oriunde ai fi, departe sau aproape, vocea ta va intra în armonie cu susurul valurilor și mai devreme sau mai târziu o voi auzi. Am fost și n-am fost unul lângă altul, am iubit numai cu sufletul și am smuls spinii care s-au agățat de el pe drumurile grele și abrupte pe care le-am străbătut ca să ne găsim. Ca să păstrezi ceva trebuie ca mai întâi ca să-l câștigi, trebuie să poți să cânți fără să-ți fie frică de stafii pe care nu le vezi și care bântuie prin povești vechi și îmbătrânite.Castele de nisip se năruiesc sub pașii care nu renunță să te caute.Singur te caut în noapte cu mintea și cu ochii deschiși, care încearcă să găsească un firicel de lumină pe care să mă strecor până la capăt, clădindu-mi o logică săracă in argumente.Simt nevoia să-l scot și pe celălalt din mine și să-l rog să te caute și el în altă parte.E de acord, dar te întreabă : unde ? Nu ai repere, nu știi, visezi și veghezi peste întinderi albastre și peste care scânteiază făclii de stele ce lucesc purtate de coama valurilor. Furtuni amenință să te zdruncine și vraja argintie a lunii zugrăvește contururi de umbre albe născute din spuma mării.
Îți dorești să te înțeleagă cineva și chiar ajungi să te întrebi : cine ești ? ce crezi și în ce crezi ? ce e sigur și ce nu ?
Pășești parcă pe scena absurdului și totuși nu vrei să fii un actor care joacă intr-un teatru ieftin numai de dragul că poate te crede cineva magnific, chiar dacă nu ți se oferă nici măcar o statuetă simbolică. Suferi, taci și faci eforturi să nu te târăști, știi că există înălțimi pe care și tu poți să arborezi steagul reușitei.
Speranță, zâmbete și vise strânse in pumn vor să fie eliberate și știi ca numai dacă-l deschizi poți să strângi sau să-ți strângă mâna cineva.Speranța nu te lasă să te târăști și-și deschide aripile și te face mai îndrăzneț.
De ce oare pentru mine lumea se învârte numai in jurul celei pe care o caut, de ce vreau să impun o ordine pe care ea n-o acceptă nici măcar dacă știe că te afli la răscruce de drumuri ? O rogi să risipească iluziile că nu poți înainta către ea, să domolească curentul prin care înoți cu disperare și să înțeleagă că nu simulezi și că scopul nu e să distrugi o cetate ale cărei porți ea le ține ferecate.Mi-e dor de glasul ei rostit prin gânduri așternute pe hârtie, de nerăbdarea de a da semnalul mereu a câte unui început pentru care nu dorești să existe și încheiere. Nu vreau să te rog să te întorci la mine pentru că nu vreau să cred că ai plecat.Cât de mare e lumea și mă gândesc ce eforturi ar trebui să facem s-o reducem la un mic univers în care să ne regăsim și să pășim doar noi doi.
Te aștept să punem capul pe o pernă moale și lacrimile fericirii să o ude alinând rănile nevăzute și sângerânde. Să ne plimbăm din nou prin ploaia de frunze răvășite de vântul nebunatic și să ne punem dorințe pictate pe șevaletul sufletului. Nu întotdeauna lacrimile înseamnă durere, ele pot fi și o tandră mângâiere ascunsă în inimi.
Nisipul pe care apa mării îl sărută cu aceeași pasiune zi și noapte păstrează pașii tăi și-mi încredințează taina că ai trecut pe aici, că ești aproape, că au auzit sunetul vocii tale și că mă ajută să-mi lumineze calea către tine.
O flacără mică pâlpâie mereu și alimentează speranța, aprinzându-se la cel mai mic semn al tău care-mi dă de înțeles că pot avea și eu un loc lângă tine sau cât mai aproape.Fire de nisip auriu ți se împletesc în păr, ale cărui șuvițe vântul le plimbă pe spatele tău și uneori în față, mângaind obrajii.Respirăm încredere și hotărâm că nu e bine să risipim cuvintele unde cel mai bine s-ar descurca brațele cu o mângâiere, zâmbetul cu căldura și sensibilitatea lui sau ochii care pot spune atâtea sau totul.
Parfumul teilor și salcâmilor înfloriți să-l aduni în stupul sufletului și de acolo să-l împarți cu măsura bunătății la toți cei care sunt ancorați în speranță.Viața e un permanent duel, unde adversarii se perindă de la o zi la alta și care mereu au tendința să schimbe armele.Trimite către fiecare bumerangul tău încărcat cu bucurie și fericire și așteaptă-l să se întoarcă cu aceleași sentimente.
Ești ca un fulger care a spintecat noaptea amintirii și a luminat cărarea pe care te-am așteptat mereu și pe care te mai aștept și acum.
Am oprit și eu un licăr din el, cu care din când în când încălzesc tremurul ce mă cuprinde atunci ca și când aș fi ieșit din apa mării iarna…atunci când e rece.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.