Machu Picchu

La nașterea mezinului Borcănel a fost un entuziasm de nedescris. S-au bucurat mult, mai ales că avea capul mare, chiar dacă gâtul se cam bâțâia și părea cam subțire să-l susțină. Citiseră ei prin niște reviste din astea științifice că dacă are capul mare, in el încape mai mult creier și nu mai știau exact pe cine auziseră că chiar Eminescu ar fi fost în situația asta. Deci era de bun augur, că mai toată lumea știa câte scrisori scrisese Eminescu, de la Scrisoarea I până la mai nu știu care și cică le scrisese același Eminescu chiar și lui Veronica Porumbița și, de necrezut, chiar lui Mircea cel Bătrân și dușmanului său de-o viață, rămas in istorie, Baizid Fulgerul alias Ilderim. Deoarece nu le plăcea numele nașului cel bătrân pe care-l chema Bostănel, s-au gândit să se folosească de inspirația de moment și și-au amintit că la nașterea micuțului Borcănel, la televizor rula un film cu Felix, dar părerile erau împărțite: unii ziceau că Felix și Cleopatra, unii că Felix și Asterix, unii că Felix și Otilia, iar unii că Felix motanul.

Au stabilit că făcând o medie aritmetică simplă, rezulta că Felix era în toate și că ăsta era poate un semn predestinat ca să-i pună numele Felix.N-au ținut cont de rudele de pe mai departe care ziceau că o să se supere nașii și Bostănel nașul junior nu va vrea să-l boteze, ceea ce s-a și întâmplat.Se hotărâră atunci să schimbe nașul și să se orienteze spre un manelist, că poate cânta și la botez și mai scuteau și o parte din bani.Îl găsiră pe Sandu Jambon, care cânta și la saxofon, dar se pricepea și la jazz-bon-bon.

Botezul s-a făcut iarna, că așa a picat și n-aveau de ales, că Borcănel cel mic plângea tot timpul și le era teamă să nu fie deocheat. Apa a fost cam rece, c-a tras Borcănel junior un jet de urină chiar pe cocul nașei Jambonica, dar nu s-a supărat nimeni, c-au zis că aduce noroc, că ce, sunt unii care beau urina pe bază de schemă de tratament.Înfășat bine și rumen de frig, Borcănel cel mititel a fost prezent la masa festivă, pe un scăunel, după ce fusese echipat cu un costumaș marca Doinița Lavanda, care avea pe o mânecă inscripționat Champions League, iar pe cealaltă Formula 1.

Zânele tocmite special pentru acest eveniment de marcă în familia Borcănel, au dansat în jurul lui și i-au urat tot ce e mai bine și mai frumos pe drumul vieții pe care abia pornise juniorul. Și cum vremea trece repede, sosi și timpul să i se taie moțul, la care eveniment, printre alte obiceiuri era și acela că pe o tavă se puneau fel de fel de lucruri și obiecte și cel pe care punea mâna copilul cu moțul tăiat avea legătură, chipurile, cu ce înclinație sau spre ce se va orienta odorul când va fi mare. Și micuțul Felix Borcănel fu pus la treabă la pipăit tava. Pentru început apropie mâna de un creion, dar renunță, la fel renunță și la stilou, la cheile de lamașină, la cheile de la apartament, la trusa medicală, la cărți, până când în sfârșit se îndură de așteptarea celor din jur și puse mâna pe o sticluță miniaturală, în genul celor de se dă whisky pe avion pentru frica de înălțime. Se supărară, vociferară, că cine a pus sticluța, c-o să ajungă copilul o sugativă prima, c-o să-i placă să tragă la măseluțe prin baruri și restaurante. Însă interveni cel care pusese sticluța, un alt fin de-al nașului, care i-a mai liniștit că el a luat-o din avionul cu care mersese la Cluj, la UNTOLD și că ăsta e semn că sigur va ieși stewardesă, barmanist și de ce nu, chiar pilot.

Prin clasa a V-a, podoaba capilară a lui Felix crescuse vertiginos și căpătase un aer leonin, dar partea proastă era că începuse să-i crească îngrijorător părul pe corp, dar tatăl lui i-a zis că ăsta e semn prematur de virilitate, nu prea știa el ce însemna asta atunci, dar s-a convins când s-a însurat că nu prea era adevărată teoria asta. Mai târziu s-a înscris la un liceu la care făcea naveta zilnic și cel mai rău îl chinuia că trebuia să se scoale dis de dimineață, deoarece exista o singură cursă cu RATA și pentru că in halta din localitate nu oprea nici un tren deoarece peronul era prea înalt și oamenii ar fi trebuit să vină cu scăunelul de acasă ca să se poată urca in vagoane. Și cum se zice că de ce ți-e frică nu scapi, a trebuit să suporte încă din prima săptămână de școală la oraș bășcălia șmecherașilor de aici, care în pauze îi săltau cracul pantalonilor ca să le arate celorlalți părul crescut din abundență.

Astfel încât era mai mereu abătut și trist, cu toate că incercase să se epileze cu ce se epila o verișoară de-a lui și de la care purta chiar și ștrampii pe care aceasta îi arunca imediat la primul fir tras din ei sau la prima găurică din țesut.

Pe Lindina o cunoscuse la deschiderea și inaugurarea unui nou cinematograf în oraș, când se nimeriră cu locurile unul lângă altul. El îi oferise floricele din porumb din punga lui cu toate că ea avea trei pungi și după ce se termină punga ea continuă să mănânce singură din ale ei. Lindina avea un piept supergeneros și obraji bucălați ca fundurile bebelușilor din reclamele pentru antiopăreală la pudra TALC. Deja se gândea că după ce se stinge lumina, să-și bage capul între țâțele ei și apoi s-o sărute inopinat. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, reacția domnișoarei Lindina a fost o surpriză totală pentru el și ulterior pentru spectatorii din sală pentru că aceasta i-a dat cu punga de floricele în cap și a scos un țipăt ascuțit, din cară cauză organizatorii de la inaugurare au fost nevoiți să aprindă lumina și să alarmeze paza. Toți spectatorii au fost surprinși cu pumnii încleștați, pentru că tocmai în acel moment, pe ecran, Piedone comisarul care bate tot, îl săltase pe unul în sus punându-i o mână în gât, iar cu cealaltă îi îndesa pumni în stomac. S-au auzit și oftaturi de regret de la unii care au fost nevoiți să-și dezlipească buzele din săruturile pătimașe promise și stabilite înainte de intrarea în cinematograf. Ăsta a fost un semnal de alarmă pentru organizatori și pentru că săptămâna viitoare urma să ruleze un film cu grad maxim de risc și anume Sandokan, tigrul Malaeziei, au hotărât să activeze codul roșu de urgență, una din măsuri fiind vânzarea de bilete un loc da, unul nu, ca spectatorii să fie cât de cât depărtați unul de altul, ca să nu se lovească când trăiau scenele tari sau să se ia la bătaie dacă nu țineau toți cu Sandokan. Bineînțeles că n-a respectat nimeni regula cu un loc ocupat, unul neocupat, fapt observat în pauză, la schimbarea primei role de film, când s-au observat capete ciufulite, bluze descheiate, fuste ridicate și cravate deznodate.

Cu toată pățania de la film, rămăsese prieten cu Lindina, după ce aceasta i-a spus că atunci în sală ea țipase de plăcere, că se excita tare pe la sfârcuri și că se cam și gâdila puțin.
Îl mai lăsa s-o pipăie când se ivea ocazia, dar n-a vrut să accepte sub nici-o formă să-i cedeze la pat și să se culce cu el, motivând că mă-sa o ducea lunar la ginecolog ca să se asigure că fata e la locul ei și ca să nu se facă de rușine la măritiș.

De la o vreme îl dureau și tălpile și a constatat cu stupoare că avea platfus, din care cauză nu putea să le așeze bine pe pedalele bicicletei și astfel era cam singurul din sat care nu știa să meargă pe bicicletă, intrând în șanț după câțiva metri.
La majorat a avut proasta inspirație s-o invite și pe Lindina, care a mâncat aproape singură platoul cu salată de boeuf și la fel pe cel cu prăjituri, dând gata și vreo cinci cești de cafea.Se părea că și fumează, că o înghesuise puțin în camera mare de la drum și cu toate că abia apucase să-i atingă puțin buzele, parcă tot simțise miros de nicotină. Când i-a zis ea a negat, spunându-i că-i place să sugă și că acum tocmai sugea niște gumă cu gust de nicotină, că ajută la distrugerea cariilor în fază incipientă și la curățirea limbii de microbi. A crezut-o, că n-o văzuse niciodată cu țigara în gură sau poate fumase pe furis, în grădină, cât a lipsit el cam o jumătate de oră ca să-și aranjeze părul pe care dăduse o sticluță întreagă cu briantină și-și făcuse cărare pe mijloc, chit că se tunsese cu breton și avea și un vârtej. Greșeala pe care o făcuse era că dăduse cu fixativ nu numai pe părul din cap și confundându-l cu deodorantul a dat și pe la subsuori și pe la părul pubian, încât acesta devenise țeapăn, numai țepi, pielea se întărise și făcuse crestături, că abia putea să țină brațele pe lângă corp și mergea aproape crăcănat.

Sloganul,,cine nu face armata nu e bărbat” l-a făcut să dea curs ordinului de încorporare venit acasă în plic, însă la vizita medicală fusese respins pentru că-i lipsea un centimetru la înălțime și avea platfus, în ciuda faptului că avea și el ceva mare, capul, cu care se născuse așa de mic.Că dacă-l lăsau în teniși, recupera el centimetrul, dar nu ,trebuia să se dezbrace la pielea goală.Nu i-a picat bine, că vedea cum își dau toți coate, șușotind pe la magazin și pe la bufet că,,uite-l și p-ăla, degeaba a avut capu mare, că nu e bun nici de armată”. S-a hotărât să urmeze niște cursuri postliceale pentru asistent medical veterinar și în paralel pentru asistent uman. Le-a terminat, cu chiu, cu vai și cel mai greu și un pic de frică îi era să nu încurce medicamentele și seringile pentru oameni cu cele pentru animale, așa că-și făcuse două truse din piele pe care scrisese cu vopsea, cu litere mari, pentru cine era fiecare. Dacă nu curge, pică și conform acestui principiu, mai ciupea de ici, de colo câte ceva și se mulțumea cu puțin, mai ales că unii spuneau că are,,mâna grea”, că după ce le făcea câte-o injecție,nu se mai puteau scula din pat în ziua aia. Împins de la spate de ai lui ca să se însoare, să intre și el în rândul lumii, n-avu de ales și se hotărî să facă pasul. Și cu cine s-o facă dacă nu cu Lindina, care nici ea nu se măritase, pe motiv că nu reușise să slăbească și avea vergeturi în zona pulpelor și buricului și chiar un început de gușă.

Îi cunună nașul Jambon, după ce o săptămână alergară să găsească o rochie de mireasă pentru Lindina, pe măsura ei, dar fără rezultat, așa că făcură o comandă specială.Felix Borcănel și-a pus papion asortat la culoarea mustăților, pentru că-și lăsase mustață din podoaba de păr de pe corp, pe care cu această ocazie îl epilase cu o zi înainte de nuntă ca să nu mai aibă timp să crească, cu sacrificiul multor lacrimi scurse pe obraz. Muzica a fost aproape pe gratis, mulți din cei care au cântat fiind colegi de spectacole cu nașul, nelipsind Fane de la Grădiștie, Mironodora de la Buftea și taraful de cobze de pe lângă casa de cultură a sindicatelor libere Glina din campionatul de oină.Ca invitat special a fost Jeanjakie de la Bărbilău care a fost însoțit de fetele de la Căpâlna și de cele de la muntele Găina care nu avuseseră norocul să se mărite până acum.După ce s-a luat darul și a intrat în casă cu Lindina să continue noaptea nunții, s-au așezat sfioși pe marginea patului, el neîndrăznind s-o atingă și ea ținând sfioasă mâinile în poală. A rupt ea tăcerea când l-a întrebat,,ce faci?”, la care el i-a răspuns că ,,bine, mulțumesc, dar tu?”.,,Eu nu prea bine”, a continuat ea, spunând că că e transpirată fleașcă de la dansul mirilor, pentru că avuseseră proasta inspirație să introducă în coregrafie niște piruete pe care ea le-a făcut pe sub mâna lui și pe care oricum nu prea le-a văzut nimeni, că ăla care făcea fumul ăla special din jurul mirilor se îmbătase și dăduse drumul la tot rezervorul sau în ce ținea el fumul.Atunci el i-a spus că,,mi-ești dragă rău”, la care ea i-a răspuns cam cu jumătate de gură că,,și tu mie”. O rugă să nu se supere, că pe îl doare puțin burta, probabil de la carnea tocată din sarmale sau de la frișca de la tort și că vrea să se culce puțin. Abia spre dimineață reușiră să facă primul pas ca să guste din mierea primei luni în ale căsniciei, așa cum ar fi spus Rică Venturiano : ,,întâiași dată, pentru prima oară”, valabil numai pentru Felix Borcănel, pentru că spre mirarea lui, dacă nu chiar insatisfacția, nu văzuse pata roșie pe cearceaf, dovada vie a fecioriei Lindinei lui, așa cum îl instruise mă-sa în dimineața nunții. Mai rușinat el decât ea, a întrebat-o timid că de ce nu se pătase cearceaful, că sigur o să-l întrebe mă-sa de asta. Ea a început să plângă ușor, apoi în hohote, stropind din abundență cu lacrimi obrajii bucălați și piersicii și printre sughițuri îi aminti că i-a spus că mă-sa o ducea lunar la ginecolog, dar, ghinion, la ultimul control înainte de nuntă, ginecologul o deflorase din greșeală cu scula lui și n-a vrut să fie cusută la loc c-ar fi durut-o, cum îi spusese o prietenă și că ar fi costat-o poate mai mult decât banii de la nuntă.

A vărsat și el câteva lacrimi și i-a spus că apreciază sinceritatea ei și că-l dă dracu de cearceaf cu pata lui roșie cu tot. Când i-a spus mă-sii povestea, că tot l-a întrebat până la urmă, aceasta l-a făcut bou, reproșându-i că e mai bou decât boii ăia pe care îi are el în îngrijire ca asistent veterinar. Dar loc de întors nu mai era, actele erau semnate, Lindina era cuminte și ascultătoare, chiar dacă mai mereu se scula la prânz.Mă-sa nu se lăsa și-l îmboldea mereu să dea în judecată pe ginecolog, dar un avocat i-a spus că e prea târziu, că la ,,locul faptei”lăsase acum,,amprentele”Felix Borcănel sau motănel cum îi plăcea mult Lindinei să-l alinte și aproape că nu mai lua bani când castra vreun animal, luând numai fuduliile, care-i plăceau la nebunie Lindinei.

Trecu și luna de miere, pe care o petrecură acasă, că unde-i mai bine ca acasă și cu timpul apărură și remușcările, dar nu cele generate de problemele din urmă ci de faptul că nu aveau copii.În acest sens merseră la un doctor bun de la oraș, dar nu la ginecolog, Lindina spunea că-i urăște, ci la un specialist care depista cauzele infertilității și care oferea soluții de la caz la caz.Rezultatele analizelor au venit cam într-o lună și acestea erau nefavorabile, indicând, cu o marjă de eroare de 25 % că Lindina era infertilă și că s-ar putea să nu aibă niciodată copii și deocamdată, la acest nivel nu se putea depista cauza.Le sugerase să facă investigații suplimentare la un institut renumit din Viena, dar care costau atât de mult încât scăpau mai ieftin dacă înfiau un copil și-l creșteau până la adânci bătrâneți.Pe ulița satului însă, mai era valabilă încă vorba strămoșească și anume că,,știe tot satul, dar nu știe bărbatul”.

Baba Fica, care trăia într-o cocioabă la capătul satului se scăpase odată la vorbă după ce băuse o litră de țuică, că Lindina nu mai poate avea copii, că ea deja avusese mai mulți înainte, că doar ea o ajutase să scape de ei, noaptea pe furiș și știa și cu cine-i făcuse : unul cu Gogu Coclitu, unul cu Virgilică al lui Pățitu și unul cu Mache Ciupitu și din cauza asta avea problemele de acum, cu graviditatea.Ajunses ceva și pe la urechile Lindinei, care se ducea în fiecare vineri la baba Fica și-i ducea câte-o juma de țuică și o pâine ca să-și țină gura.Intre timp, chiar în ajunul sărbătorii de Blagoveștenii, prin sat trecu o mare comunitate de credincioși care purtau cu ei Sfintele Moaște ale unui călugăr care trăise 101 ani în smerenie și rugăciune și care avea puterea să aducă ploaia și să rezolve probleme la care nu găsise nimeni leacul.Lindina făcu plecăciuni peste plecăciuni și chiar merse în genunchi până la ieșirea din sat, stârnind fiori de emoție în sufletul lui Borcănel al ei,mândru că avea așa o soție credincioasă și i se întări covingerea că până la urmă o să aibă noroc și de copii.În ziua următoare trecu pe la ei Piciu Posesoru, doctor veterinar cu diplomă și al cărui asistent era și Felix Borcănel.Venise să-i anunțe că în comuna vecină innebuniseră vacile, din cauza bolii vacii nebune, încât nici un taur, cât era el de comunal nu mai reușea să le potolească.
Pentru asta, la nivel național, se făcuse o mobilizare prin care asistenții veterinari să meargă acolo și să dea o mână de ajutor la eradicarea sau măcar stoparea bolii, la nivel local activitatea fiind coordonată de doctorul veterinar al localității.El, Piciu Posesoru, trebuia să rămână pe loc și să asigure, împreună cu primarul, secretarul și poștașul, astfel încât nici-o vacă nebună să nu pătrundă în sat.

Piciu Posesoru era un bărbat înalt, cu nasul mare și cu un neverosimil număr 46 la bocanci, la fel ca fotbalistul ăla neamț, Nețăr mai pe romănește, care dădea goluri numai dacă punea latul la mingile centrate.Lindinei nu-i scăpară amănuntele aceste fizice relevante ale acestuia, după cum îi spusese tot baba Vica de faptul că ăștia ca Piciu fac treabă bună.In acea seară, cea dinaitea plecării lui Felix, făcu dragoste cu el și spunându-i că îi va fi dor de el și că o să-i lipsească mult și că poate va face cel de sus o minune și se va blagoveștenii și de ei ca să rămână grea.Felix plecă la luptă cu vacile nebune mulțumit de dragostea ce i-o purta Lindina, care chiar în seara următoare, îl chemă pe Piciu Posesoru sub pretextul că i s-a îmbolnăvit pisicuța și că nu observase până să plece Felix, motănașul ei. Și cum socrii erau și ei plecați la niște rude să le ducă niște pește, că se mânca de această sărbătoare, tăvăli în noaptea aia tot fânul din fânar cu alde Piciu, care îi spusese odată, mai în glumă, mai în serios că-i plac femeile pline și bine făcute ca ea. În ziua următoare Lindina a dormit până de după prânz și se găndea, când se întindea satisfăcută de adevăratelea că ce dreptate avusese baba Fica cu nasul și bocancii mari.

Felix se întoarse mai devreme cu o săptămână, că intrase și el într-o criză de nervi mai rău ca a vacilor nebune, dar mai mult se prefăcea, lui îi era dor de Lindina și trecu direct la fapte când ajunse acasă.După o lună, când Lindina aștepta perioada aceea delicată pentru femei, observă că nu-i mai vine.Îmbujorată, îi spuse lui Felix că ea crede că minunea e pe cale de a se înfăptui și că Cel de Sus s-a îndurat și i-a ascultat rugile. Îl rugă să mai aștepte un pic, ca să fie sigură și să nu fi calculat ea greșit calendarul și după marja de o săptămână pe care și-o luase,îi confirmă că sigur a rămas grea. Și minunea n-a ținut trei zile cum se zice în popor, așa că copilașul veni pe lume la nouă luni după tăvăleala cu Piciu și la opt luni după tăvăleala cu Felix.Ea știa sigur că e al lui Piciu după calculele ei de femeie care nu se înșeală.Hotărâră să meargă și la specialistul la care făcuseră analizele când fuseseră prima dată la control și acesta le mai spuse că a uitat atunci un amănunt și anume că trebuie luată în calcul și dacă crește forța de pătrundere a bărbatului.Acum pentru ea mu mai era nici un dubiu că Piciu Posesoru era titularul, lui Felix motănelul ei dându-i numai un procent de 0,1 % de reușită.Mai rămânea de văzut problema cu cine o să semene, dar acum, ce să mai, s-ar putea să nu fie diferențe izbitoare, ca să nu intre cineva la idei.Norocul ei, dacă se poate spune așa, a fost că Felix Borcănel junior, că-i puseseră același nume, avea și el nasul mare și niște tălpi pe măsură, dar și capul era mare,ca tatăl care era numai cu numele, așa că nu s-a mai gândit nimeni la nas și la tălpi.

Acum nu putea să le ia pe toate de la Felix și-apoi se zice că băieții seamănă mai mult cu mamele, așa că bucuria generală era în toi.Obligațiile familiale fiind în creștere, era nevoie ca și Felix senior să aibă un salariu mai bunicel, dacă nu bun, așa că dacă nu te ajută prietenii, de la cine să mai aștepți ajutor ? Fapt care se adeveri când Piciu Posesoru îl trimise la niște cursuri de specializare cu grad mai ridicat, care se țineau la câteva sute de km depărtare.Ce om bun, Posesoru ăsta, își zicea Felix și-i plăcea că și nevestica lui, Lindinica lui, era de aceeași părere cu el.Și ca totul să fie bine, lucrurile au decurs normal și minunea se repetă și Lindinica mai făcu un copilaș, de data aceasta o fată, care ce-i drept avea și ea nasul cam mare, dar trebuie să te bucuri de ce-ți dă Domnul.
Între timp băiatul crescuse și se plimba pe uliță umăr la umăr cu Piciu Posesoru, pe care vârsta nu-l gârbovise și nici măcar cocoșase.Felix senior își luă curând licența de doctor veterinar, copiind teza de doctorat după cea a lui Piciu, intitulată : ,,Metode de creștere a potenței la taurii de vârsta a treia.Rolul determinant al vacii în acest context”.După puțin timp, Piciu Posesoru plecă în altă comună, ca să ajute și acolo să se întâmple minuni și-i ură lui Felix Borcănel, proapăt absolvent și doctor, mult succes în branșă și pe ramuri.Lindina plângea cu sufletul, bobițe de rouă de lacrimi au rămas înțepenite în colțul ochilor, stopate cu mare efort și cu oftaturi innăbușite.Dar era mulțumită de realizările ei pe plan familial, că avea doi copii reușiți și că poate Piciu, Posesorul ei drag va mai trece și pe la ei câteodată, că de când se știe, sângele apă nu se face.Scăpase și de baba Fica, pe care-o găsiră țeapănă după o săptămână, în cocioaba ei, dar era neschimbată, fiind mumificată în rachiu.

Lindina dădu și ea o mână de ajutor creștinesc și le spuseră tuturor celor care se strânseseră acolo să nu renunțe la credință și să se roage mereu ca acel Atotputernic să facă minuni, așa cum făcuse cu ea Atotputernicul Piciu Posesoru, la care se gândea chiar și când Felix se străduia de zor să-și îndeplinească îndatoririle conjugale de soț fidel ce era.Chiar dacă ajunsese doctor veterinar, visul lui clocit în fașa ambiției era să ajungă și doctor în medicina umană, chiar dacă mai mânca câteodată cu deștele din farfurie, indiferent dacă era carne sau tocană, probleme având cu mămăliga care se lipea și nu se mai lua decât spălată după o prealabilă inmuiere.Se vedea operând pe cord deschis, făcând transplanturi de creiere și măduvă osoasă, ducând o bătălie surdă și oarbă cu inamicul numărul unu al omenirii, cancerul, excluzând bomba atomică.Se vedea la dezbateri cu mari somități ale medicinei, cu politicieni de rang înalt, în fața cărora își susținea ideile novatoare prin care să revoluționeze știința medicală și nu numai.Vroia să inventeze o doză unică pentru toate bolile,de tip panaceu universal și E-urile care colcăie in alimente și sucuri să devină inofensive.

Vroia ca toți bărbații să ajungă să fie în stare să dea clasă vibratoarelor de orice forme și mărimi, care le țin lor locul și acestea să devină amintiri rămase în poșetele femeilor.Vroia să creeze antidotul prin care să poată fuma toți fără ca nicotina să blocheze alveolele respiratorii și nu în ultimul rând să facă alcool din spanac in beneficiul consumatorilor împătimiți care vor avea o grămadă de vitamine servite la pahar sau direct din sticlă.Ce nu înțelesese el niciodată era că nu știa de ce la un fel de apă i se zice și plată, că nu văzuse nici-o sticlă de formă plată în care să fie îmbuteliate, așa cum erau sticluțele cu coniac Drobeta pe vremuri.N-a știut nimeni din cercul lui de intelectuali, nu chiar rasați, să-i spună,așa că vroia să se dedice unui nou proiect, într-un domeniu din care să-și aleagă și teza de doctorat.Vroia să studieze sindromul de orientare sexuală dezordonată la subiecții care nu poartă chiloți și să abordeze fenomenul în raport cu individul în sine, în intimitatea trăirilor lui, indiferent dacă poartă blugi jupuiți pe fundul gol.Vroia să vadă dacă pentru această dezordonare era de vină încălzirea globală, care-i forța pe subiecți să-și dea chiloții jos și existau și unii care considerau chestiunea în cauză impudică.Sau poate era de vină faptul că deșeurile nu erau colectate selectiv și dădeau combinații care odată eliberate în atmosferă puteau produce această dezordonare.Reducând la un absurd inteligibil totuși, pentru el sexualitatea dezordonată era atunci când se lăsau pantalonii în vine în public sau când câinele împingea din spate cățeaua pe stradă, fără ca stăpânii lor să smucească de lesă pentru atenționare.Agrea ideea că animalul e animal, dar și în om se ascunde animalul, dovadă că unii nu rezistă și în tramvai bagă degetul în fundul damelor motivând că le-a intrat fusta-n fund și că au vrut s-o tragă înapoi, sau că poți să te cacarisești pe tine dacă e ocupată cabina de unii care n-au mai avut răbdare și și-au pus-o aici.Nu, asta nu e dezorientare, asta e poftă de viață și inamicii acestei teorii sunt impotenți, dar vezi Doamne, ei susțin că sunt mari pudici, care ar fi în stare să poarte și trei perechi de chiloți, pentru că pentru ei rolul chiloților e să nu-și păteze de cacao pantalonii.Vroia să aprofundeze serois acest studiu și considera că în echipă poate coopta și psihologi și psihiatri, că tot spun ei că boala vine de la cap.

Se trezi brusc, chiar speriat când Lindina îi dădu un cot în coaste și el, mofluz, o întrebă că ce are cu el, că visa atât de frumos și ce vise, vise mărețe, în care se văzuse plin de faimă și de glorie.
Lindina îl repezi și-i spuse ca să le mai lase dracului de vise, c-a îmbătrânit și să se ducă mai bine să castreze porcii lui Milică și să nu cumva să vină fără fudulii, mai ales dacă sunt mari, așa cum le avea Piciu când venea pe la ei, că-i curgeau și acum balele de poftă după ele.

Pe drum se gândi la ce-i zizese ea, c-a îmbătrânit și acum realiza că nici nu știa când a trecut timpul așa de repede, părul i-a albit, vederea i s-a încețoșat și nici urechile nu-l mai ascultau, întrebând mai mereu, a doua oară că,,ce ziseși ”?Când se însură și băiatul lui simți un fior lăuntric intens, cu goluri și fluturi în stomac, că de, era doar socru mare.Și cum a zis cineva că istoria se repetă, nici tinerii căsătoriți nu puteau avea copii și s-au hotărât să meargă și ei să se caute la doctori mai de doctori, așa.Felix Borcănel senior i-a îndrumat către specialistul la care fusese și el cu Lindinica lui, dar acesta se pensionase, însă cel de acum fu amabil și căută in fișele arhivate, unde găsi înregistrat, probabil ca secret profesional sau de serviciu, că Felix senior nu putea avea copii, deci problema era ereditară.I-a rugat să nu spună la nimeni, că poate aceste informații urmau să se desecretizeze după zeci de ani.Afară, Felix junior realiză că el nu știe cine e tatăl lui de la mama natură și oftă adânc.O mare dilemă pusese stăpânire pe sufletul lui și habar nu avea că se plimbase cu el chiar pe ulița copilăriei lui,dar de unde să știe că Piciu Posesoru o ajutase pe mă-sa să –l conceapă pe el.

În el se ducea o luptă surdă și oarbă dacă să-i spună tatălui cel doar cu numele în acte sau să nu-i spună sau dacă s-o întrebe pe mă-sa care știa adevărul.Și-a făcut o analiză interioară minuțioasă și a stabilit că era prea târziu să strice acum armonia conjugală a părinților lui naturali sau nenaturali.
Înfiară un copil, ca să aibă și ei pentru cine să lupte în viață și cui să-i rămână agoniseala și nu știe nimeni dacă și în cazul lor un nou Posesoru se va naște sau exista deja , cu numere mari la nas și bocanci, pe undeva în lume, care să facă minuni așa cum numai el știe să facă.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.