De-a copilaria

De-a copilaria

 

Vi s-a facut vreodata dor, dar asa, un dor de dor de copilul din tine, de cel din minunatele clipe ale copilariei ? De ulita prin ale carei santuri alergam desculti prin apa care le umpluse dupa ploile de vara repezi si curate…atunci, de curcubeul inaltat ca un zmeu,  fara sfoara, de acelasi copil nabadaios, despre ale carui culori la care cascam gura nu stiam nici cate sunt si nici cum se numesc.Ochii straluceau de bucurie privindu-l si dupa fiecare ploaie zgaiam privirile sa-l regasim printre ultimile petice de nori goliti de apa.De cararea ingusta ce ducea catre zavoiul inverzit, de pe malul apei unde ne scaldam dupa ce, fara sa stim ce-i oboseala, alergam dupa mingea cu camera si siret, care se spargea in vreun ciot tocmai cand jocul era in toi.De livada golasa unde cu bolovani vanam ultimile fructe care se incapatanau sa mai ramana agatate, ramase fara scutul frunzelor ingalbenite si smulse de vantul toamnei si care pastrasera in ele parca dulceata tuturor celorlalte  care au umplut cosurile ceva mai devreme. De zapezile…de altadata…unde sunt oare, prin care cu traista la gat si cu nasul rosu de ger inotam prin nameti si mergeam cu colindul din poarta-n poarta, unde gospodarii ne asteptau si ne imparteau cu bucurie nuci, covrigi si mere. Dupa care ajungeam in bucataria casei batranesti, unde ne astepta plita incinsa a sobei in care mama facea dis de dimineata focul si pe care asezam covrigii ca sa se-nmoaie si care umpleau camera cu miros de sarbatoare.Ii mancam fierbinti, cu nasul curgand dupa trecerea la caldura din gerul de afara.De sarutarile nevinovate furate de fete si baieti, care chicoteau apoi pe infundate de parca nu stiu ce nazbatie facusera si fiindu-le teama sa nu-i fi vazut careva si dupa care visai nopti la rand si numarai clipele pana la viitoarele…nazbatii.De suduiala mamei care iar…pentru a nu stiu cata oara, trebuia sa spele sau sa coasa hainele prafuite, rupte sau innoroite si sa ne dea cu alifii facute in casa pe coatele si genunchii jupuiti dupa cazaturi repetate in tarana prafoasa, uscata si fierbinte a verii.De mainile colorate in negru-verde de coaja nucilor inca necoapte, pe care le cojeam cu nerabdare dupa ce ne umpleam buzunarele, de parca nu stiu ce fructe exotice gasiseram, maini pe care le piteam stangaci sub banca din clasa, sa nu care cumva sa primim bataita la palme.De miristile unde paiele ne intepau picioarele desculte si de unde adunam spicele ramase si scapate de morisca treieratului batozei si pe care le aruncam pasarilor din curte, sperand sa nu fim mustruluiti si sa motivam astfel intarzierile la intoarcerea acasa, dupa ce ne saturasem de alergat si de joaca.De faptul ca nu eram plictisiti sau demoralizati, ca nu stiam ce sunt deceptiile si habar n-aveam de grijile cotidiene.Nu ne cotrobaiau mintile ganduri care te ingrijorau, nu aveam raspundere si nu ne invinovateam pentru orice prostioara, nu eram ironici si nu faceam eforturi sa ajungem la o stare de spirit plina de bunavoie, fara sa credem ca unul e mai breaz decat celalalt.De oamenii de zapada  pentru care luam pe furis sau mai bine zis sterpeleam din camara cate un morcov, din bucatarie cate o oala veche, ruginita sau gaurita pe care mama nu se indurase s-o arunce, iar de prin curte o matura cu coada ceva mai lunga si pe care-i echipam cum ni se parea noua ca le sta mai bine.

De calaritul pe spatele prietenilor de joaca la un lapte-gros si la care mai scapai cate un ghiont nevinovat.De jocul de-a v-ati ascunseala, cand trebuia sa numaram pana se piteau ceilalti pe care urma sa-i gasim si cand mai trisam cu nevinovatie rasfirand degetele de la mana ca printre ele sa vedem totusi unde se ascund macar unul sau doi din prietenii de joaca. De copilaria lipsita de angoase, de gutuile asezate la fereastra de bunica, de nasul turtit pe geam in asteptarea de a observa primii fulgi de zapada si urmarindu-le zborul pana se asezau pe pamant in straturi din ce in ce mai groase.De soriciul jupuit pe furis de pe porcul parlit cu paie, de teama sa nu ne vada mama, ca doar eram in postul mare  si care nu ne lasa nici sa rupem din cozonacul pufos plin cu miez de nuca, de mirosul dulce-amar al pelinului care primea in culcusul lui ouale frumos inrosite.De scormonitul in balegarul de langa grajd dupa ramele pentru pescuit, de laptele cald baut chiar in grajd din oala de pamant care inca mai pastra caldura cuptorului in care se zamislise si care parca sfaraia la sarutul laptelui spumos.De gogosi fierbinti si pufoase, umplute cu magiun si tavalite in zaharul tos facut la vechea masina cu manivela.De primii ghiocei pe care-i cautam sub smocuri de zapada razlete care inca mai rezistau sub primele raze ale soarelui primavaratic.De balciul de unde nu plecam acasa pana nu primeam portia de turta dulce si halvita si unde cei mai mari ca noi trageau la tinta ca sa castige un obiect oarecare sau o jucarie care noua ni se parea nu stiu ce trofeu important.  De balciul unde papagalii plimbati pe brat trageau prentru noi, pe muzica unei flasnete hodorogite si ragusite, bilete citite cu emotie, crezand ca din ele putem sa descifram mistere din viitor. De ciresul din gradina vecinilor, care se cocea mai devreme si din care rupeam in fuga crengi incarcate, de teama sa nu ne prinda stapanul.De primul joc,,Nu te supara frate”, sau de simpaticul,,Pacalici”din pachetul cu carti de joc.De plastilina framantata considerandu-ne niste mici arhitecti care credeam ca un  talent ascuns iesit la iveala din noi ne va ajuta sa modelam forme care sa placa ochiului.De lumina amurgului care anunta predarea si preluarea stafetei de catre noapte, cu cupola ei incarcata de stele, unde luna trona  ca o adevarata regina, cum pe drept o numisera poetii si nu numai ei.  De betia simturilor data de un curaj care nu tinea cont de sovaiala sau de nu stiu ce provocare. De primele bastonase desenata cu migala caligrafica cu tocul cu penita inmuiat in cerneala din calimara.De fofeze de hartie infipte in bete cioplite cu care alergam ca sa punem la treaba vantul care le invartea si care se rasucea in rafale, participand si el bucuros la joaca noastra.De curiozitatea cu care ascultam ecoul care ne ingana cu repetitie si care tulbura linistea ascunsa in prapastie.

De zmeie inaltate in vazduhuri limpezi catre infinit, pe traseele intortocheate ale zborului si pe care le struneam cu greu in incercarea de a le face sa se intoarca acasa.

Cu gene imbibate de lacrimi ce stau gata sa curga pe obraz, ne uitam cu nostalgie pe file de abum ingalbenite de patina timpului la clipele surprinse in clisee disparate care aduc in priviri si in suflet ecoul bucuriilor, trairilor si entuziasmului din ochii de copil.Priviri incarcate cu sinceritate si curiozitate aruncate catre noi, cei de acum, de catre cei surprinsi in joaca de-a copilaria, o joaca serioasa de copii.Schimbari adanci ascunse in memorie, pline de sensibilitate si emotie ne domina gandurile.Schitam zambete resemnate pe rabojul timpului si constatam ca inca mai putem fi si timizi si pusi pe sotii, chiar daca unii zic ca nu da bine la imagine.Reflectam si stam in expectativa sa reluam dialoguri care acum  se mai aud abia soptit, ca de pe un disc vechi  care se invarte sub mangaierea unui ac tocit.Trec pe langa noi tineri grabiti cu care nu mai putem tine pasul, dar ii putem insoti cu gandul, care nu tine seama ca pasii nostri sunt mai sovaielnici, el a ramas tanar si nu se supara ca-l mai trimitem din cand in cand inapoi ca pe un mesager care sa caute si sa ne aduca din tolba cu scrisori, prafuita,  amintiri cu care am trait si am sperat cu exuberanta copilariei.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.