Te uita cum ninge

iarna craciun

Cand printre pleoape adormite vad cum afara ninge
Prin geamuri aburite speranta dulce ma impinge
La drum de seara sa pornesc cu sanii de poveste
Peste troiene si nameti ca sa iti dau de veste
Ca voi veni cu sacul imprumutat de Mos Craciun
La tine in odaie sa-l golesc in noaptea de ajun
Din el tu sa-ti alegi cu drag si cu iubire
Cadouri ambalate-n inimi cu miez de fericire
Pe ulitele amintirii sa facem carare prin zapada
Pe par si pe obrajii-mbujorati usor fulgii sa-ti cada
Un vifor nebunatic la gatul tau sa infasoare
Fular din fulgi pufosi in calda-mbratisare
Din caierul cu lana bunica de cu seara
Ne toarce amintiri din vremi de-odinioara
De frig si gerul aspru nici renii nu se-ndura
Afara ca sa iasa  si pe partii sa traga cate-o tura
Ii roaga mosul  sa porneasca, la fel ca altadata
Si le promite supliment vin fiert si ciocolata
Pisica toarce molcom si-asculta cum sfaraie fusul
Sub soba in firida si-a pregatit culcusul
Vin fiert cu scortisoara cu nuci si cu gutui
In cani stranse-n caus ne-mbie pe-aleea dorului
Ce faci Mos Nicolae…hai intra nu sta-n usa
Dar nu cumva sa scoti din sac, stii tu, vreo nuielusa
Acuma te grabesti…promiti ca esti fair play ?
Si daruri minunate asteptam sa pui in botosei
In soba focul ne zambeste vesel cu flacari jucause
Ce pe peretii din odaie par umbre suprapuse
Un lemn trosneste surd si-i jar in devenire
Ce in cenusa vremii ramane-o amintire
Ne cuibarim intr-un culcus cladit cu multe ganduri
Ce urca creste-nzapezite in violete-amurguri
Si tot cu ele cautam itinerare sterse-n departare
Pe care spre tari calde au zburat stoluri de pasari calatoare
Flori desenate aiurea pe geamuri inghetate
Un cucurigu de cocos ce ragusit razbate
In grajd o vaca molcom mesteca un somoiog de fan
Dintr-un cuibar tu ouale aduni si le asezi la san
Pe-un scaunel bunica sa mulga pregateste
In doniti si sistare cald laptele tasneste
Grivei ar vrea si el sa bea sa-si faca chiar mustati la gura
Dar parca din cotet n-ar vrea sa iasa-n batatura
Bunicul mai aduce lemne cu bratul din poiata
La usa tropaie-nfundat si scutura zapada inghetata
Ca nu vrea ca sa-l certe iar bunica de intr-asa-n odaie
Cu mopul dupa el sa stranga atata lacaraie
Bradulet, bradut dragut, ce-mbraci globuri colorate
Primeste acum colindatorii sositi de mai departe
Cu plugusor, buhai si ta, ta, ta caprita, ta
Cu sorcova copiii-mbujorati sa-i primesti dimineata
Tare ca fierul si ca piatra si iute ca otelul si sageata
Sa fii asa tot anul si sa-i tratezi pe toti cu bunatatea
Turturi argintii de gheata ancorati de stresini joase
Picura incet stropi reci pe prispe din lemne roase
De pe cosuri fumul iese si se pierde printre nori
Pe partia din ograda poposete-un stol de ciori
Ca o pata de culoare pe omatul alb, pufos
Fura si ele graunte din ce-a mai ramas pe jos
Langa soba sta bunicul si isi umple iar luleaua
O ce veste minunata, au sosit copii cu steaua
Troiene spulberate de vanturi ravasite
Se plimba pe cai albi cu cozile-mpletite
O craiasa a zapezii in sanii cu zurgalai
Se plimba ca-ntr-o poveste, peste dealuri, peste vai
Pe ulita copilariei pasii nostri sa croiasca
O carare spre speranta si iubire sa porneasca
Ninge cu stelute albe ca fluturasi argintii
Sub copacul fara frunze eu te astept ca sa vii
Sa-ti soptesc ca si acuma eu inca te mai iubesc
Si-o imbratisara calda cu drag sa ti-o daruiesc
Munti semeti cu creste albe ne privesc din departare
Un ecou ce-si bea cafeaua ne sopteste cu rabdare
Ca pe culmea lor inalta oricine poate ajunge
Daca crede cu tarie ca si el poate invinge
Aroma bucatariei da semne de sarbatoare
Sarmale si cu piftie sa mancam cu pofta mare
Friptura si cozonaci, cu nuci, rahat si stafide
Si uram la toata lumea sa aiba ce pune-n blide
Vinul dulce, parfumat,  din borcane-mbrobonate
In pahare sa-l turnam sa ciocnim frate cu frate
Voia buna sa-ncalzeasca sufletele tuturor
Sa fim aproape cu totii sa nu ne mai fie dor
Printre lacrimi de sampanii sa ne-mbratisam cu drag
Si pe omul bun si simplu sa-l intampinam in prag
Sa stam cu totii la masa ca e mare sarbatoare
La multi ani cu sanatate, acum si…la mai mare
Florile dalbe, flori de mar sunt pictate pe fereastra
Cu iubire si cu drag oaspeti vin in casa voastra
Sa v-aduca bucurie, cu drag sa va-mbratisati
Si la anul care vine tot la bine sa sperati
Liniste si pace-n suflet, dragoste si alinare
Sa ne fie orice zi ca o zi de sarbatoare
Si pe-ntinderi de zapada in sanii cu zurgalai
Cele mai frumoase daruri sa ajunga si la voi
Ganduri bune, zambet cald si multa fericire
Sa le primiti cu bucurie si poleite cu iubire

Si daca nu v-ati culcat, dupa ce v-ati ospatat, am venit cu un colind si prea mult nu ma intind, doar atat vreau sa zic, sa ciuliti urechile-un pic si promit ca si  la anul, vin sa va invit la hanul, la hanul de la rascruce, unde-i vinul cel mai dulce si hangita-n cani l-aduce. Iar eu cam asa v-as zice :

Caprele mele-s fudule
Nu manaca barabule
Nu mai merg la colindat
Se-afiseaza doar pe Chat
Aho ,aho ,copii si frati
Astazi sa nu v-afumati
Ca avem de colindat
Si cu plugul de arat
Nea Vasile-a taiat porcul
Iar la loto vrea tot potul
Ia sunati din zurgalai
Sa intre-n punga multi lei
Sa creasca salariul mare
La cote superioare
Sa schimbam si noi LOGAN-ul
Ne-ar sta bine cu MERTAN-ul
Pe rafturile de la MALL
Sa fie doar NATURAL
Fara plastice si E-uri
Ca sa nu avem bufeuri
Apa doi litri jumate
Dar cu vin daca se poate
Si cu tuica romaneasca
Chiar daca te face fleasca
Aho ,aho ,prieteni ,frati
La masa sa v-asezati
Cu sarmale si piftii
Si carnati trandafirii
Rudele ce sunt pe-afara
Sa se intoarca in tara
Sa stam cu totii la masa
Ca mai bine e acasa
Si sa ne avem ca fratii
Falnici cum ne sunt Carpatii
Dulce-i glasul romanesc
Nu ma satur sa-l vorbesc
Ia mai sunati mai flacai
Sa se-auda peste vai
Sa aduca la toti anul
Numai bine cu toptanul
Sa aduca sanatate
Ca-i mai buna decat toate
Sa ne ajutam la greu
Sa facem bine mereu
Un an plin cu bucurie
La fiecare sa vie
Si sa-l asteptati in prag
Ca pe un oaspete drag
Sa-l primiti la voi in case
Cu suflete bucuroase
Acum stau si eu pic
,,La multi ani”! ca sa va zic.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.