Sonată

sonata

Am așteptat o vreme să treacă șuvoiul uitării peste suferințele și dezamăgirile care mă chinuie și acum cu gândul la parfumul tău pur vânturat de pletele-ți în vânt. Răni necicatrizate încă mai supură de singurătate și se adâncesc pe zi ce trece. Închipuiri triste au pus stăpânire pe gânduri răvășite pline de minuni la care aspirăm dar care nu se adeveresc. Oare a fost ceva între noi și privirile căprui-albăstrui rămase în amintiri amare? Prin deșertul pustiu al sufletului aleargă întrebări fără răspuns și urmărim în zare cum dispar ca niște cocoașe de cămile care rămân ascunse după cocoașele dunelor prăfuite de vantul secetos al arșiței. Umbre apăsătoare se zvârcolesc prin întunericuri în care mai pâlpâie o luminiță de speranță. Oglinzile în care ne privim sentimentele amorțite sunt pătate de iluzii care ne orbesc și nu ne lasă să ne uităm la ele. Lacrimi descătușate printre gene răsfirate aduc cu ele vise dospite in unghere de așteptare și se preling pe obraji șoptindu-ne că și tu știai că am rămas un hoinar singuratic, dar n-ai mai avut putere să ții pasul cu mine. Am privit în urmă ca-ntr-o poveste citită la lumina lunii și mi-am dat seama că nu am cu ce umple golul pe care l-ai lăsat în sufletul meu. Ni se prescriu rețete cu elixiruri încărcate de tandrețe, fără certuri,  chiar dacă urmează împăcări, calvarul dulce-amărui al incertitudinii că nu ne hrănim cu iluzii, că  putem să ne oprim la popasul unde nu se mai găsesc fantezii colorate care să aprindă dorințe la care nu se mai ]ndeplinesc. Cărări întortocheate străbătute cu mâinile noastre strâne și împreunate sau care îmbrățișează mijlocul sunt acoperite de covorul ruginit al frunzelor ce-au lăsat copacii goi în bătaia vântului și a rafalelor biciuite ale ploii, de parfumul gutuilor ce privesc de la geam joaca primilor fulgi de nea și de zâmbete furișate cu înțelesuri tainice dezlegate în clipe de îmbrățișare în misterul lumii care acum se reduce doar la noi. Izvoare de lacrimi ținute captive și ferecate de pleoape strânse, eliberate și lăsate să curgă pe obraji îmbrățișați în sărutul dulce al speranței, împerecheate cu șoapte ce susură printre buze șovăielnice și tremurânde. Am vrut să te țin aproape măcar de gândurile mele, cărora nu le-am dat liber să meargă oriunde și le-am netezit calea către tine. O rază de soare răsare timid și se strecoară printre petice zdrențuite de nori aducând un curcubeu de culoare clipelor care ne copleșesc cu amintiri care dau năvală și declanșează emoții cu parfum de petale stropite cu roua dimineții.
Să ne privim în ochi și să descoperim simțuri conectate la amintirile împrăștiate printre filele memoriei, să încercăm să credem că putem fi fericiți, să ne scăldăm în bucuria clipei când vibrăm la unison, să ștergem regrete percepute ca renunțări viitoare, să evadăm din confuzii pentru care ne simțim triști și îngrijorați și să plecăm într-o călătorie în care pașii noștri să-și păstreze echilibrul și să ne poarte către tărâmuri încărcate de iubire, pace și înțelegere.

0 comments:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.