Prietenia cărții

prietenia cartii

Prietena mea cea mai bună este cartea. Ea nu-mi cere nimic, decât s-o privesc, s-o admir, să-i sorb cu nesaț cuvintele pe care le ține răbdătoare pe pagini și care mă plimbă pe unde poate nu ai șansa să ajungi. Și nu in ultimul rând, îmi dă cele mai bune sfaturi și pot spune că o iubesc pentru fidelitatea ei necondiționată.
Că are parfum de vechi sau de proaspăt tipărit, ea reușeste să ne trezească simțurile, să ne înfioare și să ne umple ochii cu lacrimile bucuriei.
În ea ne putem regăsi poate așa cum suntem și noi, câteodată mai buni, câteodată mai răi, câteodată nepăsători, sinceri sau duplicitari, însă ne învață să nu dezarmăm, așa cum în toate poveștile cu final fericit, trebuie ca și noi să învingem răul, să fim buni cu toți cei ce merită și chiar și cu cei care nu merită, pentru că o să ințeleagă și ei mesajul.
Timpul e din ce în ce mai prețios, parcă se scurge mai repede și mă ,,obligă” să intru mai rar în librării sau în biblioteci și a trebuit să mă gândesc cum să compensez această problemă… în timp util.
Am căutat un site care să mă ajute să-mi completez colecția de cărți „necitite”.  Așa că am făcut o incursiune în mediul online și la carti online am găsit o ofertă atât de bogată și diversificată, că mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc. Am rămas totuși fidel vechii mele pasiuni… adică la  carti romane.
O parte din ele le-am regăsit în ,,memoriile” de școlar și de licean, am răsfoit lista cu oferta și m-am oprit la un roman intitulat ,,Ciocoii vecchi și noi” scris de Nicolae Filimon. L-am comandat fără ezitare și l-am aștepta să sosească cu bucurie și nu s-a lăsat mult așteptat. Așteptarea mea nu a fost dezamăgită. Am citit-o pe nerăsuflate, uneori chiar și noaptea, în unele pauze ,,acordate” din ce în ce mai generos de insomnii rebele,  dar nu pot să nu remarc parfumul de epocă ce m-a învăluit, cu vieți și amoruri apuse, de domni și domnițe, cu obiceiurile vremii din grădinile de vară unde se serveau fripturi și vin și unde dansuri vesele animau atmosfera, peste toate acestea  așezându-se colbul vremii.
Am fost plimbat cu trăsura gândului condusă de pe capra înaltă de birjari cuprinși de importanța momentului, pe ulițe mărginite de conace boierești, locuite de postelnici și vătafi ce slujeau în palatele domnitorului Caragea Vodă și unde Costea Chir Chiorul aducea marfă de la Țarigrad.
Nu numai noi iubim cărțile, dar și ele țin atât de mult una la alta, incât stau nedespărțite în bibliotecă și mai pleacă din când in când pe la casele noastre și ca dovadă a dragostei pe care le-o purtam, le găzduim cu drag și nu mai vor să plece.
Să lăsăm sufletul liber, să rupem zăbrelele ce-l țin uneori captiv pentru că și apa care curge liniștită are deasupra nori negri care-și revarsă furia și-o fac să iasă din matca ei și să provoace suferințe, să ne cufundăm în lectură și să visăm la farmecul aventurii.
Norii care peste noi revarsă sentimente de mânie, ură și răutate trebuie bombardați cu tot ce avem mai bun, trebuie secați de toate relele și alimentați cu ințelegere,bucurie, liniște și pace și chiar un strop de fericire, lucruri pe care ni le poate oferi o carte bună.
Nu orice copac e doborât de furtună, fiindcă a știut să crească viguros, să aibă rădăcini puternice ce-l fac de neclintit.

Și pentru a reuși, avem și vom avea alături mereu un prieten drag și minunat, cartea.

1 comment:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.